Un nou lăcaş de închinăciune în Protopopiatul Buhuşi

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Un nou lăcaş de închinăciune în Protopopiatul Buhuşi

Paraclisul "Sf. Cuvios Antipa de la Calapodești" din parohia Gura Văii-Racova, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, a fost sfinţit marţi, 30 iulie 2013 de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.a

Slujba de sfinţire a fost precedată de Vecernia unită cu Litia oficiată de PS Ioachim Băcăuanul. La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a acordat rangul de iconom părintelui paroh Silviu Daniel Matei. În cuvântul adresat cu cu acest prilej, ierarhul a evidenţiat importanţa acordării unei distincţii. ,,Această demnitate înseamnă o aşteptare mai mare din partea Bisericii, pentru a fi model de corectitudine în săvârşirea sfintelor slujbe, în administrarea bunurilor Bisericii şi în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii în parohia în care vă aflaţi. Când cineva devine preot iconom  înseamnă că este un model între ceilalţi preoţi şi aceasta înseamnă o responsabilitate mai mare. Orice onoare mai mare primită în Biserică implică o responsabilitate mai mare. Când un preot primeşte o distincţie, distincţia nu se referă doar la el însuşi, ci se transferă onoarea acestei distincţii spre familia preotului, spre parohia sau comunitatea pe care o conduce preotul respectiv”, a subliniat PS Ioachim Băcăuanul. Construcţia paraclisului parohiei Gura Văii-Racova a început în urmă cu un an de zile.
După cum a menţionat pr. paroh Matei Silviu Daniel, lucrările s-au derulat cu sprijinul enoriaşilor din parohie.