Sfântul Grigorie Palama ne tâlcuieşte că „Dumnezeu a dăruit numai oamenilor ca nevăzutul cuvânt al minţii nu numai să se facă simţit de auz, ci şi să se scrie şi să se vadă ca trup prin trup. Prin aceasta a dat încredinţare durabilă despre venirea şi arătarea Cuvântului cel mai înalt“. La Nicolae Ionel cuvântul este verb, iar verbul izvorăşte viu din Cuvânt: „Iisuse, a-n viu verb putere-n via/venire ce-adevăr ne stă de faţă,/Iisuse,-n spaţii spaţiu, -sfinţi sfinţia/şi în lumini eternă dimineaţă“. Filosoful german Martin Heidegger spunea „Poetul numeşte sacrul“ şi, într-adevăr, poezia lui Nicolae Ionel nu numai că numeşte sacrul, dar devine euharistie: „una mă fac cu El, etern fiinţă!“ (Sonetul XXIX); „cerimea devenind lăuntrul meu!“ (Sonetul XXX); „un chip cu Tine sunt şi o putinţă!“ (Sonetul XXXVII).

Sonetele lui Nicolae Ionel, înmănuncheate în lumina Stâlpului de foc, sunt rugă mântuitoare, miride ale cunoaşterii iubirii lui Dumnezeu, sunt foc ce mistuie nefacerea, născând aici şi-n ceruri „Trup de rouă şi lumini/Trup de cuvânt, de foc şi de-adieri/şi de sfinţie fără de sfârşit.“ (Sonetul LXVII - Theotokos)

Mărturii ce zugrăvesc poetul şi opera sa

„Sunt un admirator al lui Nicolae Ionel, poeziile lui îmi plac mult, firul cugetării sale îmi este asimilabil şi apropiat, metaforele şi ritmurile sale şi pe mine mă alină, troparele sale cumpănite între duioşie, gravitate şi fast mă desfătez a le îngâna proporţional cu sărmanele mele putinţe, întreaga aură a volumului Calea Vie luminează tot ce-i mai puţin rău şi pătat în sinea mea.“ (N. Steinhardt: Nicolae Ionel - Calea Vie, în Drumul către isihie, Ed. Dacia, 1999)

„E tot mai evident că pentru Nicolae Ionel poezia e un organ al sacrului, în sensul că spiritul poetic facilitează sfinţeniei expansiuni nelimitate, menite a determina toate realităţile lumii să-şi recunoască apartenenţa la cele divine. (...) Pentru el, a scrie e o chestiune de plasament esenţial al spiritului, o problemă de situare centrală pentru menţinerea într-o stare de revelaţie fără sfârşit. Scrisul e empatie, transfer esenţial în «cealaltă parte a înţelegerii» şi dialog, înţeles ca mântuire prin de-limitare“. (Aurel Pantea: Vorbirea care vede, în Revista Vatra, nr. 10, 1991)

„Cred că sunteţi singurul scriitor şi intelectual laic din ziua de azi care asumă organic duhovnicia ortodoxă.“ (Dan Ciachir, 2007)

„...poezia sacră şi orfică a lui Nicolae Ionel, poezie foarte rar întâlnită chiar în literatura lumii (căci marii mistici nu au fost şi mari poeţi întotdeauna)... Dezinteresul «superior», indiferenţa susţinută, cinismul nedisimulat (...) sunt tot atâţia termeni ai scandalului cultural, care face ca opera lui Nicolae Ionel să nu poată fi impusă conştiinţei poporului român, în al cărui destin ea se încadrează ca eveniment al spiritului şi al limbii, ca apogeu al literaturii.“ (Lucia Cifor: Scandal pentru adevăr în cultura română, în Revista Vatra, nr. 1, 1994)

Profil bio-bibliografic

Nicolae Ionel s-a născut în Bucureşti pe 4 februarie 1944. Urmează şcoala primară la Domneşti-Târg, Vrancea, şi gimnaziul la Adjud, după care urmează cursurile Liceului „Costache Negruzzi“ din Iaşi. Este licenţiat în Filologie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Semnează ca autor 37 de cărţi de poezie, la care se adaugă patru de teologie, trei de folcloristică, patru piese de teatru şi 18 traduceri. În 1980 devine membru al Uniunii Scriitorilor.

Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie, 1984; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru poezie, în 1990 şi 1996; Premiul Salonului de Carte Iaşi, 1997, pentru traduceri; Premiul Salonului de Carte Cluj, 1998, pentru Aeneis; Premiul Fundaţiei „Cella Delavrancea“, 1998, pentru Opera omnia;

Cărţi publicate:

Poezie: Cuvânt în cuvânt (Junimea, 1972); Poezii (Junimea, 1979); Calea Vie (Cartea Românească, 1983); Scara de raze (Junimea, 1990); Carul Mare (Cartea Românească, 1991); Venirea (Sagittarius, 1995); Vederea (Junimea, 1995); Prezenţa (Pontica, 1996); Flori de cireş (Fides, 1997); Răsăritul Chipului (Cartea Românească, 1998); Haiku (Fides, 1998); Crinul deschis (Junimea, 1999); Dor din dor (Fides, 1999); Cântece de leagăn (Fides, 2000); Cât îi ceru şi lumea (Fides, 2000); Marginea singurătăţii (Fides, 2001); Nume pe ape (Junimea, 2003); Cuvânt în cuvânt - Antologie (Junimea, 2004); Celei de nenumit (Tehnopress, 2004) Cît îi ceru şi lumea - Addenda (Tehnopress, 2004); Umbra miresmei (Tehnopress, 2005); Gînd oprit (Galaxia Gutenberg, 2005); Drumul spre nume (Tehnopress, 2005); Bethel (Tehnopress, 2005); Cît îi ceru şi lumea - Addenda II (Tehnopress, 2005); Cît îi ceru şi lumea - Addenda III (Tehnopress, 2007); Tot în totul (Ştef, 2007); Cît îi ceru şi lumea - Addenda IV (Napoca Star, 2008); Umbra ta, Ruth (Tehnopress, 2008); Rouă de raze (Napoca Star, 2009); Neţărmul clipei (Tehnopress, 2010); Frunze de sînge (Tehnopress, 2010); Viscol de privighetori (Tehnopress, 2010); Cît îi ceru şi lumea - Addenda V (Napoca Star, 2010); Din cîte stele (Tehnopress, 2011); Cer de cer (Tehnopress, 2011); Stîlpul de foc (Doxologia, 2011)

Teologie: Rugăciune (I) (Fides, 1996); Rugăciune (II) (Fides, 1999); Rugăciune (III) (Tehnopress, 2004); Întrebătoare răspunsuri (Tehnopress, 2006)

Teatru: Vlad Ţepeş (Junimea 1984); Jeanne dâArc (Moldova, 1992); Oedip - Meşterul Manole (Junimea, 1997); Constantin Brâncoveanu (Fides 2001)

Folcloristică: Floarea florilor - Antologie de lirică populară (Junimea, 1999); Floarea florilor - Antologie de lirică populară, ediţia a II-a adăugită (Junimea, 2003); Literatură populară din judeţul Iaşi (Tehnopress, 2006)

Traduceri: Cartea morţilor tibetană (ed. I, Moldova, 1992; ed. II, Junimea, 2002); H.v. Kleist: Familia Schroffenstein - Robert Guiskard (Moldova, 1992); Vergilius: Aeneis (Institutul European, 1996); Lev Şestov: Extazele lui Plotin (Fides, 1996); J.-L. Chrétien, Michel Henry, J.-L. Marion, Paul Ricoeur: Fenomenologie şi teologie, (Polirom, 1996); Vergilius: Bucolicele şi Georgicele (Institutul European, 1997); Matsuo Basho: Lună şi floare de prun (Junimea, 1997); Psalmii (Apollonia, 1997) (după ebraică); H. V. Kleist: Amphitryon (Institutul European, 1998); Vergilius: Eneida (Institutul European, 1999); Shakespeare: Regele Lear (Institutul European, 2000); Psalmii (Fides, 2001) (după Septuaginta); Cîntec despre oastea lui Igor (Tehnopress, 2005); Matsuo Basho: Lună şi floare de prun (Tehnopress, 2007); Georg Trakl: Sebastian în vis (Tehnopress, 2007); Matsuo Basho - Yosa Buson - Kobayashi Issa: Haiku (Tehnopress, 2008); Michel Foucault: Securitate, teritoriu, populaţie (Idea Design & Print, Cluj, 2009); Heinrich von Kleist: Penthesilea (Napoca Star, 2010)

Sonete din volumul „Stâlpul de foc“, Editura DOXOLOGIA, 2011

I

Căci cu credinţă sînt încredinţat:

nici moartea, nici viaţa, şi din cer,

nici îngerii, nici stăpînirile; din iad,

nici o vîlvoare-a vreunei negre vreri,

nici naltul, nici adîncu-ntunecat,

nici focul tunătoarelor puteri,

cele de-acum, cele ce ne-or fi vad,

pînă-n decindea-ntregii învieri,

nici o făptură, strig, nu va putea,

da demon hîd, da luminos arheu,

din temelii şi pînă-n raze sus,

să ne despartă duhul, inima

în veci de dragostea lui Dumnezeu,

cea întru Domnul Nost Iisus Hristos!

XXIV

(Maica Domnului Prodromiţa)

Dintr-un noian, Curată, de iubire

te uiţi atît de pur şi-atît de sfînt,

că toate sufletele ţi-s privire,

toată iubirea-nroură-te blînd.

Har cald se face tot ce este fire,

temeiul lumii, - un abur luminînd,

mireasmă de-aur tot ce-i nemurire,

puterea tronurilor - un cuvînt.

Ţi-e îndurarea toată  frumuseţe

şi frumuseţea, -n milă-atît de sus

cu cerurile-aprinse ne străbate,

că tot ce-ar mai putea în noi să-nveţe

iubirea - o faci boare în Iisus,

a singurei cunoaşteri preacurate.