Unul dintre cele mai frumoase roade ale Taberei educative „Sfântul Stelian“

Arhiepiscopia Iaşilor

Unul dintre cele mai frumoase roade ale Taberei educative „Sfântul Stelian“

„În pauza de prânz, când toţii copiii dormeau, am trecut prin fiecare cameră. Când am ajuns într-una din camerele fetelor, mi-a atras atenţia Cristina. Toate fetele dormeau, numai ea citea din manualul de limba română, iar alături avea un caiet pe care mai nota din când în când. Atunci mi-am zis că trebuie să o ajutăm cumva pe fata aceasta!“, mărturiseşte Otilia Palade, director al Taberei educative „Sfântul Stelian“ şi coordonator al Programului de Solidaritate pentru Familia cu Mulţi Copii - „Sfântul Stelian“, susţinut de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Unul dintre obiectivele Taberei educative „Sfântul Stelian“, desfăşurată între 17-24 august 2014 la Iaşi, a fost lupta împotriva abandonului şcolar. S-au desfăşurat sesiuni de discuţii cu tinerii participanţi pe tema educaţiei, prin care s-au oferit exemple pozitive, demne de urmat. În plus, Departamentul Pro Vita a decis să ofere o bursă pentru susţinerea unui copil la studii, iar criteriile de selecţie au direcţionat ajutorul acolo unde s-a constatat o neapărată nevoie de sprijin şi o dragoste mare de carte.

Fericita câştigătoare a bursei a fost Cristina Hanibach, o fetiţă de 15 ani din satul Strahova, judeţul Botoşani. Principalul criteriu de selecţie a fost atracţia ei mărturisită faţă de studiu şi observată cu mare drag de echipa organizatoare. Ea este a cincilea copil al familiei şi singura dintre cei mari care încă merge la şcoală. În al doilea rând, a fost analizată situaţia ei de la domiciliu şi condiţiile în care poate studia. Întreaga familie, formată din 11 membri, locuieşte într-o singură cameră, iar condiţiile de studiu nu sunt prielnice. Părinţii doresc să o susţină la studii, însă posibilităţile materiale sunt reduse. La acestea s-a adăugat faptul că media notelor din anii de gimnaziu a fost bună, iar testarea naţională nu a prezentat mari probleme pentru ea. Prin ajutorul Departamentului Pro Vita, de la 15 septembrie 2014 Cristina va începe studiile liceale la Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi“ din Iaşi.

Astfel, Departamentul Pro Vita îşi continuă tradiţia de a susţine copii la studii. În anul 2013, în urma primei ediţii a Taberei educative „Sfântul Stelian“, Alexandra, o fată absolventă de clasa a 8-a din satul Tudor Vladimirescu, judeţul Botoşani, a fost prima beneficiară a bursei împotriva abandonului şcolar.

Această bursă constă în asigurarea tuturor taxelor şi materialelor educative necesare pe perioada studiilor liceale, precum şi a costurilor de cazare, întreţinere şi alimentare de pe parcursul anului şcolar. În plus, Departamentul Pro Vita pune la dispoziţia beneficiarilor experienţe extracurriculare care să îi ajute în dezvoltarea lor personală.

„Misiunea noastră este şi de a susţine familiile cu mulţi copii. Lupta pentru viaţă constă şi în sprijinirea tinerilor către o viaţă mai bună. Iar această viaţă mai bună este dată în primul rând de studii şi de luminarea minţii. De aceea, Departamentul Pro Vita face apel către toţi cei care doresc să sprijine aceşti copii şi care doresc să ajute la dezvoltarea programului de burse împotriva abandonului şcolar, pentru ca mai mulţi copii să beneficieze de sprijin pentru continuarea studiilor! Pentru orice întrebare sau nelămurire ne găsiţi pe www.provitaiasi.ro“ , ne-a declarat  Otilia Palade.

Programul de Solidaritate pentru Familia cu Mulţi Copii - „Sfântul Stelian“ este un proiect al Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor şi dezvoltă activităţi în sprijinul cultivării vieţii şi al promovării familiei ca unitate de bază în dezvoltarea societăţii.

Citește despre: