Tradiţia venirii Sfintei Lumini este imemorială, existând mărturii din secolul al IV-lea despre venirea ei. Însă începutul Sfintei Lumini este chiar în noaptea Învierii, când Evanghelia Sfântului Ioan vorbeşte despre venirea Îngerului, iar „faţa lui strălucea ca soarele şi îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada”. Lumina Învierii este aşadar lumina care izvorăşte din Trupul preaslăvit şi înviat al Mântuitorului. Acest Trup ceresc şi dumnezeiesc străbate porţile morţii, intră prin materie (uşile încuiate creaturii), pătrunde spaţiul şi timpul cu puterea Dumnezeirii, poate face ca să nu fie recunoscut de oamenii care L-au iubit, se înalţă la ceruri la Tronul lui Dumnezeu.

Lumina Învierii Mântuitorului străbate cerurile şi pământul transformând materia şi pătrunzând-o de bucuria infintă a Preasfintei Treimi. De fapt lumina Învierii este harul lui Dumnezeu care se revarsă din inima Sa şi dăruieşte nemurire lumii.

Această lumină se pogoară din cer în timpul slujbei ortodoxe, pentru a arăta că Biserica ortodoxă păstrează nealterată învăţătura dumnezeiască propovăduită de Mântuitorul Hristos şi harul lui Dumnezeu transmis prin succesiune apostolică în Tainele Bisericii.