Lucrarea de sfințire a Darurilor

Troparul trebuie considerat ca o pregătire, de ultim moment, a preotului pentru minunea sublimă care urmează să se întâmple peste câteva clipe prin mijlocirea lui, iar binecuvântările ca un semn văzut al acţiunii sfinţitoare propriu-zise, care se îndeplineşte prin ele şi deodată cu ele.

Epicleza este partea esenţială în toate liturghiile. Către ea şi către centrul ei de greutate tinde toată acţiunea liturgică, în ea se concentreză lucrarea de sfinţire a darurilor. Acest lucru ni-l arată limpede, pe lângă cursul firesc al ideilor din diferitele rugăciuni, mai ales întreita repetare a troparului Sfântului Duh, - "Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea apostolilor Tăi, pe acela, Bunule, nu-l lua de la noi, ci ni-L înoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie” – precum şi întreita binecuvântare din cursul epiclezei. Troparul trebuie considerat ca o pregătire, de ultim moment, a preotului pentru minunea sublimă care urmează să se întâmple peste câteva clipe prin mijlocirea lui, iar binecuvântările ca un semn văzut al acţiunii sfinţitoare propriu-zise, care se îndeplineşte prin ele şi deodată cu ele. Epicleza a fost în epoca patristică un fapt liturgic universal, atât în răsărit, cât şi-n apus. Această universalitate a epiclezei – care-i vesteşte şi ea cu glas puternic importanţa fără pereche – a fost restrânsă, în apus, abia către sfârşitul epocii patristice, din cauza teoriei celei noi pornite de la Ambrozie şi Augustin şi care atribuia cuvintelor Domnului toată puterea sfinţitoare a darurilor. Toată Tradiţia Bisericii privitoare la sfinţirea darurilor s-a cristalizat în explicarea limpede şi firească, categorică şi infailibilă a celui din urmă sinod ecumenic al ei. Această explicare obligă toate bisericile, fără nici o deosebire. De aceea cele care s-au abătut de la ea, s-au abătut de la adevăr, care poate fi numai unul singur.

(Nicolae I. Popoviciu, Epicleza euharistică, Editura Nemira, 2003, p. 224)

Ultimele din categorie