Fertilizarea in vitro, atac împotriva vieţii şi familiei

10 Aprilie 2013 Irina Nastasiu Documentar
 

În cadrul dezbaterilor asupra avortului, un loc important îl ocupă ferilizarea in vitro, tehnică ce afectectează grav familia tradiţională, aducând deopotrivă atingere demnităţii umane. Sub pretextul stimulării creşterii natalităţii, statul român subvenţionează, de câţiva ani, tratamentele de fertilitate, permiţând tot mai multor cupluri (sau femei singure) să apeleze la această metodă. Consecinţele? Doar 7,5% din embrionii creaţi în eprubetă ajung vii la naştere. Restul embrionilor sunt ucişi, în cadrul unor experimente asemănătoare lagărelor de exterminare în masă…

Dacă în România se realizează cam 5000 de fertilizări in vitro în fiecare an, numărul copiilor care se nasc vii pe această cale este, însă, cu mult mai mic. Astfel, din 7-8 ovule fertilizate in vitro, 3-4 embrioni sunt implantaţi în uterul femeii. Din aceştia, doi sau trei sunt apoi avortaţi prin reducţie embrionară, pentru ca măcar unul să aibă şanse de a se naşte. Embrionii în exces sunt de obicei distruşi, criogenaţi sau folosiţi în diferite experimente medicale. Dacă ne dorim cu adevărat creşterea natalităţii, de ce nu încurajăm naşterea copiilor pe cale naturală (costurile fiind infinit mai mici), restricţionând prin lege avortul şi interzicând practicile care duc la uciderea a mii de embrioni, deci a atâtor fiinţe nevinovate?

Fertilizarea in vitro şi experimentele pe embrion violează drepturile individului la protecţie, căci viaţa, aşa cum ştim, începe încă din momentul conceperii. Această afirmaţie este respinsă, desigur, de embriologia modernă care consideră embrionul nimic mai mult decât „o aglomerare de celule”. Însă, indiferent de modul în care a fost conceput embrionul, a pune capat intenţionat unei sarcini în orice moment al ei implică un act ilicit de avort, întrucât el distruge o persoană umanăîn curs de dezvoltare.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de aceste experimente? Ce consecinţe are joaca „de-a Dumnezeu”? Avem, oare, dreptul de a crea viaţa în laborator şi de a decide apoi care fiinţă trebuie să trăiască şi care nu? 

„Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani.”  (IPS Laurenţiu Streza)

Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătăţii, în mai 2011, organizţiile pro-vita din România arătau că fertilizare in vitro este “o tehnologie periculoasă şi experimentală, cu riscuri mari şi eficienţă minimă, ale cărei costuri împiedică dezvoltarea şi aplicarea unor soluţii preventive, ieftine, la care să poată apela cuplurile în dificultate, şi este totodată o precondiţie pentru experimentele pe embrion. Prin aceste tratamente FIV vor fi omorâţi un număr foarte mare de embrioni, ceea ce înseamnă moartea multor fiinţe umane aflate în stadiul incipient al existenţei lor.” În aceeaşi scrisoare, reprezentanţii asociaţiilor pro-vita enumeră doar câteva din riscurile acestei proceduri asupra femeilor: infecţii după recoltarea de ovule, dezvoltarea de ovare chistice, cicatrici ale ovarelor, cancer ovarian ş.a. În cazul în care femeile rămân însărcinate, există următoarele riscuri: avort spontan, sarcină ectopică, pierdere a sarcinii, menopauză instalată devreme. Sunt amintite şi riscurile de sănătate asupra copiilor: boli respiratorii şi inflamatorii, tulburări neurologice, întârzieri în dezvoltare, diferite malformaţii ş.a. “Cum va fi afectată starea emoţională şi fizică a familiilor implicate în acest proiect-pilot? Se ştie că multe cupluri preferă să-şi înnăbuşe durerea, în urma eşecului acestor tehnologii şi să sufere în tăcere. Ministerul Sănătăţii ar trebui să pună la dispoziţia acestor cupluri şi programe de consiliere psihologică, care să se ocupe mai ales de cazurile de eşec. Cum este pregătit Ministerul Sănătăţii pentru cazuri de acest fel? Ce se va întâmpla cu cuplurile după ce acest proiect-pilot va lua sfârşit? Vor fi ele urmărite, vor fi sprijinite, în caz că vor avea problem de ordin medical sau psihologic?”, se mai arată în scrisoarea deschisă. (http://provitabucuresti.ro/docs/lobby/min.san.FIVmai2011.pdf)

Iadul copiilor

Cât despre condiţiile în care se desfăşoară procesul naşterii şi îngrijirii copiilor acestor cupluri, iată ce declara într-un interviu părintele profesor Andrei Lorgus, decanul Facultăţii de Psihologie a Universităţii Ortodoxe Ruse „Sf. Ioan Teologul” (Federația Rusă).„Am fost prezent odată într-o secţie de îngrijire a nou-născuţilor prematuri. Am botezat acolo patru copii ai unor cupluri care au făcut FIV. Copii cu greutatea de patru sute de grame! Iar cei care cântăresc 800 de grame sunt consideraţi mari. Părinţi nu sunt în jurul lor. Desigur, ei pot veni, dar e inutil să stea acolo. Aceasta este o adevărată secţie de fabrică. Tuburi, fire, ceva zumzăie, bâzâie, copiii stau în cuve transparente acoperite cu scutece, stau acolo, ca într-un fel de vizuini, conectate la aparate. Şi impresia mea emoţională, când i-am văzut aşa, a fost: iată iadul. Este un iad al copiilor. Noi l-am creat. Iar oamenii, medicii şi asistentele care lucrează acolo, sunt adevăraţii zeloţi ai acestuia(...) Copiii memorează totul, chiar şi la această vârstă, chiar dacă la nivel inconştient, la nivelul memoriei corporal-fiziologice. Şi această perioadă a vieţii nu trece fără a lăsa urme: ea se manifestă mai târziu, uneori prin severe boli somatice şi psihice. Cuplurile care fac asta copiilor lor îşi asumă responsabilitatea pentru sufletele lor. Eu nu pot, ca preot si psiholog, să le interzic să o facă, dar nici nu-i sfătui în acest sens.

În Pastorala de Bunavestire din 2012, Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, critică dur procedura fertilizării in vitro, prevestind sfârşitul neamului românesc.

„Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil – prin tot felul de mijloace şi prin prunc-ucidere – se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată. Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă. Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ. Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, «Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni» precum şi «Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ», adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor. Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de „prunci” în stadiul embrionar, altă formă a aceluaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practice. Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta”.

În aceeași Pastorală, IPS Laurențiu se adresează direct enoriașilor, amintind de tratamentele costisitoare pe care le implică fertilizarea in vitro, dar şi de soluţia adopţiilor sau de implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală: ”Iubiţi credincioşi, câteva sute de fertilizări in vitro au fost efectuate deja anul trecut la noi în ţară, finanţate din bani publici, pentru că sunt deosebit de scumpe. În acelaşi timp, tratamentele altor suferinţe la copii, mai puţin costisitoare, mult mai eficiente medical şi fără implicaţii spirituale comparabile,  nu au parte de finanţare. Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani. Nu mai puţin, adopţia copiilor orfani sau abandonaţi, sau implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală, pot fi alternative binecuvântate de Dumnezeu”.

Fertilizarea in vitro, un pas premergător relaţiilor incestuoase

Pe de altă parte, dincolo de comiterea unor crime în lanţ, fertilizarea in vitro deschide larg uşile incestului. Un caz care a zguduit lumea întreagă s-a petrecut luna trecută, în S.U.A., fiind relatat de jurnalista Emily Yoffe, coordonatoarea unei rubrici de dialoguri cu cititorii la revista „Slate”.  Într-o scrisoare sosită pe adresa redacţiei, un bărbat relata drama pe care o trăieşte în prezent, alături de soţia lui. Trebuie amintit faptul că cei doi soţi – care provin din mame lesbiene – sunt căsătoriţi de ani buni şi au împreună trei copii. Iată relatarea soţului:

„Când a implinit 18 ani, soţia mea a vrut să afle identitatea donatorului de spermă – a bărbatului care îi este tată biologic. Banca de spermă la care a apelat mama ei permite acest lucru în momentul în care copilul împlineşte 18 ani şi dacă ambele părţi implicate sunt de acord. Eu nu am fost niciodată interesat de acest lucru, dar soţia mea spunea că nu este corect faţă de copiii noştri, care ar trebui să aibă toate informaţiile despre familiile din care provin. Cum se apropia aniversarea noastră, m-am decis să-i fac acest cadou soţiei mele şi să văd dacă tatăl meu biologic vrea să mă cunoască.

Mai întâi am aflat că părinţii noştri au apelat la aceeaşi bancă de spermă, iar apoi că donatorul a fost în ambele cazuri acelaşi bărbat...

Acum sunt într-o situaţie dificilă…  Pe de o parte, îmi iubesc soţia mai mult decât pot spune în cuvinte, şi, logic, răul a fost făcut - deja avem copii. Mi-am făcut vasectomie, aşa că nu vom mai avea copii. Dar nu mă pot abţine să nu gândesc „aceasta este sora mea”, ori de câte ori mă uit la soţia mea acum.

Încă nu i-am spus nimic şi nici nu ştiu dacă ar trebui să-i spun. Ce să fac de acum încolo? Am vrut să ard toate documentele de la banca de spermă, dar asta nu mă ajută să schimb lucrurile. Te rog, ajută-mă să-mi dau seama ce să fac de acum încolo”.

Situaţiile de acest fel, expresii ale păcatelor împotriva firii, ne fac să ne întrebăm: cum va arăta societatea omenească în următorii ani, în condiţiile în care reproducerea umană asistată a devenit o practică susţinută şi încurajată de majoritatea statelor lumii? Cum îşi poate clădi omul contemporan fericirea, pe jerfele a mii de embrioni (deci fiinţe umane) consideraţi „neviabili” şi exterminaţi fără milă? În ce situaţie ne aflăm noi, popor ortodox, dacă susţinem prin lege, dar şi printr-un efort financiar uriaş, aceste adevărate „cimitire” ale copiilor, adăugând alte crime şirului de milioane de avorturi comise în România postdecembristă? În sfârşit, ce se poate alege dintr-un neam atunci când relaţiile incestuoase devin un fapt comun?

Încheiem aici, amintind care este poziţia Bisericii Ortodoxe Române cu privire la avort, în conformitate cu învăţătura privind apariţia vieţii în general şi a vieţii umane, în special:

Dacă viaţa şi, mai ales, viaţa omenească nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vieţii umane nu este efectul întâmplării şi nici exclusiv produsul eforturilor omeneşti. Viaţa omului este de la Dumnezeu şi se perpetuează prin intermediul fiinţelor omeneşti, potrivit celor rânduite de Dumnezeu. Omul se bucură de viaţă şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup omul îşi pregăteşte participarea la Împărăţia lui Dumnezeu.

Revelaţia (consemnată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie) ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este fiinţă omenească (nu simplu "produs de concepţie"), care nu exclude grija lui Dumnezeu şi care trebuie să se bucure de respectul datorat demnităţii umane. Cum Biserica are o grijă deosebită faţă de fiinţele umane neputincioase şi fără apărare, nu poate să nu se îngrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinţe omeneşti, embrionii umani şi pruncii nenăscuţi.”  (http://www.avort.ro/pozitia-BOR-avort.php)

Citește alte articole despre: suflet, fertilizare in vitro, avort, natalitate, embrioni

De la același autor

Ultimele din categorie