Minuni după moartea Sfântului Ierarh Spiridon

Pe la miezul nopții a izbucnit o furtună groaznică cu fulgere unul după altul. Atunci paznicul depozitului de arme și praf de pușcă ale vechii fortărețe a văzut pe un bătrân monah care ținea o torță aprinsă în mână. L-a întrebat insistent cine este și la sfârșit a primit răspunsul: „Eu sunt Spiridon”. Și imediat după aceea a explodat depozitul de praf de pușcă și din pricina acelei înfricoșătoare explozii mai multe case s-au dărâmat, mulți dintre cei ce se aflau atunci în fortăreață au fost uciși, printre aceștia fiind și Pizanis și teologul lui.

Pedepsirea sacrilegiului latinilor

În anul 1718, Căpitanul general Andreas Pizanis, îndemnat de teologul lui, preotul catolic Francisco Franghipani, a vrut să-și construiască un altar special pentru el în biserica Sfântului ca să săvârșească în fiecare zi acolo liturghia catolică[1] și ca să aducă mulțumire în felul său lui Dumnezeu și Sfântului pentru izbăvirea orașului de turci, care a avut loc în anul 1716. Hotărârea căpitanului venețian i-a întristat pe ortodocși care l-au rugat pe comandant să nu facă așa ceva. Sfântul de două ori la rând s-a arătat în vis lui Pizanis și l-a sfătuit să reununțe la hotărârea lui. Căpitanul s-a tulburat, dar teologul lui catolic l-a liniștit și i-a zis că visul era lucrarea diavolului care vrea să-l împiedice de la o lucrare plăcută lui Dumnezeu. Prinzând curaj, Pizanis a ordonat transportarea materialelor în Biserică și le-a însoțit și el ca să se închine, dar și ca, întovărășit fiind de mecanici și de suita lui, să discute despre lucrările de construcție. Atunci preoții Bisericii, în cel mai smerit chip și cu lacrimi, au încercat să-l convingă, dar în zadar. Acela s-a mâniat și i-a amenințat că îi va trimite în înfricoșatele închisori ale Veneției. Era 11 Noiembrie 1718. Pe la miezul nopții a izbucnit o furtună groaznică cu fulgere unul după altul. Atunci paznicul depozitului de arme și praf de pușcă ale vechii fortărețe[2] a văzut pe un bătrân monah care ținea o torță aprinsă în mână. L-a întrebat insistent cine este și la sfârșit a primit răspunsul: „Eu sunt Spiridon”. Și imediat după aceea a explodat depozitul de praf de pușcă și din pricina acelei înfricoșătoare explozii mai multe case s-au dărâmat, mulți dintre cei ce se aflau atunci în fortăreață au fost uciși, printre aceștia fiind și Pizanis și teologul lui. Acest înfricoșător fapt a fost urmat de altele două. În Biserica Sfântului atârna, și până astăzi atârnă, o candelă mare pe care comandantul venețian o afierosise bisericii cu un an înainte, în 1717, împreună cu aristocrații venețieni. Această candelă, în momentul exploziei, a căzut și s-a deformat la bază, în timp ce nici o altă candelă din toate câte atârnau nu a suferit nici cea mai mică zgârietură. În aceeași clipă, un trăsnet a căzut peste casa lui Pizanis în Veneția și a ars toate portretele lui fără să facă alte daune.


[1] În perioada Latinocrației și Venetocrației în Grecia în multe biserici, latinii au silit pe creștinii ortodocși să facă altare duble unul ortodox și unul catolic, încât se slujeau în aceeași biserică două liturghii, una ortodoxă și una catolică. Multe biserici din această epocă păstrează această structură cu două altare, cum se pot vedea chiar și în insula Eghina pe muntele din Palia Hora. Sfântul Spiridon însă s-a împotrivit unei asemenea nelegiuri și a pedepsit groaznic pe cei ce au săvârșit un asemenea sacrilegiu.

[2]Vechea fortăreață era ocupată de venețieni.

Ultimele din categorie