Deznădăjduit, am luat pistoalele (ce erau tot­deauna încărcate), voind să-mi iau viaţa. Dar un glas din inimă mi-a grăit: „Nu deznădăjdui; nădăj­duieşte în mila lui Dumnezeu; el este darnic şi plin de milostivire către cei ce se pocăiesc; să nu deznădăjduim niciodată, până în ultimele clipe ale vieţii."

Era, fireşte, glasul îngerului păzitor. Am aruncat pistoalele şi, dându-mă un pas înapoi, m-am uitat la crucifixul Mântuitorului nostru. Lacrimile au ţâşnit şuvoaie, prelingându-se pe obraz. Am căzut în genunchi şi am plâns până am adormit în locul acela.

Trezindu-mă, m-am ridicat. Era dimineaţă, în jur nu era nimic, totul era la locul lui, şi în suflet aveam pace. „Doamne, m-am gândit, ce mare este mila Ta!" În ziua următoare am primit Sfintele Tai­ne şi apoi m-am liniştit de tot.

Simeon Ianovski, devenit mai târziu Ieroschimonahul Serghie

(Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a 2-a, traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2008, pp. 121-122)