deznădejde

Episcopul Teofan Zăvorâtul – sfântul care a îndrumat mii de oameni în viaţa lor duhovnicească

Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cazi în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşi­rii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe ca­lea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii – despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.

Sfântul Ierarh Nicolae scapă de la înec un saracin egiptean

„Și am văzut un bărbat cuvios că zicea către mine: «Și dacă vei fi izbăvit din prezentul pericol, te faci creștin?». Și am zis eu: «Da, doamne, numai miluiește-mă». Și după ce am făgăduit eu acestea, a apucat cârma sfântul și nu s-a oprit din cârmuit până ce nu m-a izbăvit.”

Să avem nădejde în Domnul, Singurul Care poate să vindece rănile sufletului

Dacă te întorci de la Dumnezeu și din viața dreaptă a nevoinței, este cu neputință să pleci altundeva, decât poate numai spre pierzanie și gheenă, ca unul care te-ai predat pe sineți sfaturilor celui rău.

Întărire în deznădejde – ajutorul Sfântului Efrem cel Minunat

După ce s-a terminat totul, bărbatul a alergat la mănăstire și l-a găsit pe sfânt zâmbindu-i din raclă și parcă spunând: „Da, am fost lângă tine!”.

„Nu deznădăjduiți, nici chiar în situații disperate!” – cuvânt al părintelui Sofronie Saharov

Durerea sufletească este insuportabilă, însă tocmai din această durere se naşte puterea rugăciunii. Suspinele venite din adânc vor atinge înălţimile veşniciei. Învierea este o realitate existenţială.

„Rugăciunile sfântului au înviat-o din morți” ‒ mărturia unei familii care a trăit o minune

Înțelegând că fetița mea a murit, eu într-o stare disperată, am stat în genunchi în fața icoanei Mântuitorului și am început să mă rog cu lacrimi: „Doamne! Eu sunt păcătoasă! Ia-mi viața mea, numai lasă viața acestei copile!”. După aceasta, am aprins tămâie și am cădit în jurul fetiței. Deodată mi-am amintit că, în ziua proslăvirii și canonizării preacuviosului Kukșa de Odessa (22 octombrie 1994), la mănăstirea de călugări a Adormirii Maicii Domnului, primisem părticele din veșmântul și din racla preacuviosului.

Convorbire

O! Doamne-al meu, pe unde ai zăbovit? De mult Te chem, dar nu m-ai auzit.

Adevărul tău ar trece „testul frumuseții”?

Sunt tot felul de întâmplări care mai de care mai debusolante, mai tulburătoare, mai îngrijorătoare. Copleșiți de evenimente și de unele informații care circulă prin presă, creștinii ajung să deznădăjduiască și chiar să se certe între ei. De ce? Pentru că reper nu le mai este Dumnezeu, ci propria cugetare. Devenim prizonierii unei logici omenești, una reducționistă și săracă de sens. Ne lăsăm antrenați într-un vârtej informațional, hrănindu-ne cu știri și cu opinii, mai mult decât cu dumnezeieștile cuvinte ale rugăciunii.

De ce deznădăjduiești?

În spatele deznădejdii tale se ascunde microbul mândriei.

Unui om care a avut de ales între sinucidere și cerșit

Ce ai pierdut? Ceea ce nu era al tău când te-ai născut, nu este nici acum al tău. Ai fost avut, acum ești nevoiaș. Asta nu e o pierdere. Pierdere este când cineva a fost om și a devenit fiară. Iar tu ai fost om și ai rămas om.

Pagini