Mă aflam în Grecia anul trecut, în iulie, cu soțul și nepoțica. Fusesem la priveghere noaptea, iar a doua zi, de ziua Sfântului Paisie, pe 12 iulie, eram pe plajă în portul Uranopolis, unde ne plimbam. Eu îmi doream foarte mult un metanier de pus la gât, cu cruciuliță, din lemn de măslin. Nu știu exact cum îi zice. Nu găseam ceea ce îmi doream, erau doar din alt material. Acolo pe plajă, soțul și nepoțica se îndepărtaseră puțin, iar spre mine vine un călugăr și-mi întinde mâna plină de cruciulițe și zice în limba română: „Luați aceste cruciulițe și dați-le cui vreți”. Eu am bănuit ceva, zicând că o să le dau părintelui duhovnic, acasă, să le împartă. Apoi îmi întinde un metanier din lemn de măslin – vă închipuiți! – și zice: „Acesta este pentru dumneavoastră”. Eu, uimită, întrebam „Cum e posibil, îmi doream așa ceva! Îmi vine să plâng...”, iar călugărul mi-a zis simplu: „Sunt de la Chilia Panaguda a Părintelui Paisie”. Până m-am dezmeticit eu, a plecat. Precizez că soțul nu l-a văzut, în schimb o doamnă din autocar mi-a zis că m-a văzut stând de vorbă cu un călugăr. Mai târziu am văzut într-o carte o poză a Părintelui Paisie de când era tânăr și l-am recunoscut pe călugărul din Grecia.

Mulțumesc Sfântului Paisie și-l rog să mă ierte că mărturisesc așa târziu. Anul acesta am fost din nou la mormântul Sfântului și cineva m-a sfătuit să spun minunea, poate ajută pe cineva. Sfinții ne sunt ca niște frați, vin degrabă în ajutor, să ne bucure, să ne întărească. Doamne ajută!