„Sfântul Pavel”, de Arthur Darby Nock

Dedicată personalității Sfântului Pavel, lucrarea îşi propune mai ales să-i deseneze apostolului un portret în contextul epocii sale, evitând săcaracterizezeomul şi scriitorul în lumina posterităţii.

Salutăm cu plăcere apariția versiunii românești a cunoscutului volum semnat de Arthur Darby Nock, Saint Paul (1938). Clasicist și istoric al religiilor de renume, autorul (1902-1963) a lăsat o operă cu influențe încă sesizabile în domeniile cunoașterii pe care le-a ilustrat. Volumul de față, care reunește o serie de conferințe, a fost bine apreciat în epocă și merita, într-adevăr, făcut cunoscut și publicului românesc.

Dedicată personalității Sfântului Pavel, lucrarea îşi propune mai ales să-i deseneze apostolului un portret în contextul epocii sale, evitând săcaracterizeze omul şi scriitorul în lumina posterităţii. Cititorul ar putea considera, la vederea cuprinsului, destul de schematic, că se află în faţa unei biografii pauline pasabile, în contextul existenței atâtor altora. Astfel, câte un capitol îi este dedicat: lui Pavel din perioadă anterioară convertirii, convertirii, primilor ani creștini, ultimilor ani creștini, epistolelor peregrinării, epistolelor captivității și, în sfârșit, stilulului și gândirii pauline.Cu toate acestea, conţinutul este departe de a fi prozaic, iar originalitatea abordării se descoperă curând cititorului. Sondând în marea sa cunoaştere a iudaismuluişi a lumii elenistice, Nock oferă o prezentare a gândirii pauline aflată într-un dialog fundamental cu amândouă: „grec în expresie”, Sf. Pavel este, fără îndoială,„iudeu” în gândire. Nu lipsesc, în tratarea subiectului, teme cheie privind participarea la Sinodul de la Ierusalim, problema circumciziei, naşterea şi practica Euharistiei, gândirea etică revoluţionară sau aşezarea gândirii pauline în contrast cu cele două lumi mai sus pomenite, prin comparațiacu opera lui Filon din Alexandria, respectiv cu evenimentul revelării „Dumnezeului necunoscut” în Areopag. După autor, „datorită SfântuluiPavel, mai mult decât oricărui alt om, creştinismul nu a fost o sectă iudaică ci un corp independent cu o viaţă independentă”.

Felicităm editura pentru alegerea publicăriiacestui titlu, într-o traducere frumoasă şi cursivă – care, totuşi, păcătuieşte uşor pe alocuri, prin elaborarea (explicativă şi imaginativă) a frazei originale (e.g., cf.p. 246 ed. 1938 şi p. 213 ed. Herald). Adresându-se în primul bibliștilor, teologilor sau istoricilor religiilor, volumul va fi util tuturor celor interesați de adâncirea cunoașterii personalității Sfântului Pavel, în contextul secolului I.

(Arthur Darby Nock, Sfântul Pavel, traducere de Cătălina Gaidău, Herald, București, 2011, 216 p.)

Citește alte articole despre: Sfântul Apostol Pavel, iudaism, elenism

De la același autor

Ultimele din categorie