„Uimiri, rostiri, pecetluiri“ ale maicii Siluana Vlad

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut cartea Uimiri, rostiri, pecetluiri, autor monahia Siluana Vlad. Antologia de o sută de texte este realizată de Elena Cristina Sturzu. Această lucrare reuneşte învăţăturile de credinţă rostite de maica Siluana Vlad cu diverse ocazii în activitatea pe care o desfăşoară în cadrul Centrului de Consiliere şi Formare „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“.

Nu este o lucrare psihologică, ci o lucrare duhovnicească, o lucrare a omului cu Duhul Sfânt, o rugăciune permanentă din inimă curată pe care o zideşte Dumnezeu în noi. Nu este nici o lucrare „harismatică“, pentru că tot ce ne oferă este o cunoaştere a învăţăturii ortodoxe despre om şi o chemare la rugăciune permanentă, la spovedanie şi o lucrare a poruncilor, dintre care cea mai mare este cea a iubirii de vrăjmaşi.

Reacţionând la rău cu rău, nu reuşim decât să înmulţim răul pe pământ. Putem ieşi din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea şi ştiinţa Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni şi noi, dar şi fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând şi să binecuvântăm sufletul rănit de rău şi să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne răneşte pe noi. Vom învăţa un fel de a fi care ne va ajuta să descoperim că în lume nu e numai răul, ci şi multă frumuseţe şi bunătate şi, astfel, vom deveni lucrători ai Binelui Care vine de Sus.

Răutatea noastră este strigătul de durere neputincioasă prin care am vrea ca lumea să fie mai bună, dar ea devine mai bună doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele.

Avem nevoie de răbdare, inteligenţă, curăţirea sufletului prin împlinirea poruncilor Domnului, disciplinarea trupului prin nevoinţă cât putem, de luminarea minţii prin rugăciune şi de puterea pe care o primim prin Spovedanie şi Împărtăşanie.

Că să putem lucra la dezrădăcinarea patimilor e important să cerem şi să primim pocăinţa adevărată. Pocăinţa ne ajută, mai întâi, să ieşim din capcana ţesută din iluziile că putem să ignorăm răul din afara noastră ignorând răul din noi înşine. Apoi, ne ajută să ne recunoaştem ca moştenitori activi şi conştienţi ai răutăţii întregii lumi decăzute şi să cerem puterea şi ştiinţa de a ne lepăda de această moştenire, murind şi înviind în Hristos clipă de clipă.

Semnele pocăinţei sunt: lacrimile, durerea inimii însoţită de mângâiere şi de încrederea în făgăduinţele Domnului.

În orice necaz am fi, noi avem de ales între două atitudini: una cu Dumnezeu şi una fără Dumnezeu. Trăim pentru viaţa veacului ce va să vină, dar o trăim încă de acum şi o trăim cu viaţa noastră de acum, cu acest trup şi acest suflet atât de sensibile la durere. Răbdarea, îndurarea acestor dureri ale naşterii nu sunt scopul vieţii, ci un mijloc, singurul mijloc de a ieşi vii din moartea păcatului.

E nevoie să dobândim harul, să păstrăm harul şi să lucrăm cu harul.

Maica Siluana observă că e o mare durere că omul de astăzi refuză antropologia creştină nemaiputând astfel să se descopere pe sine în oglinda Sfintei Revelaţii. De aici atâta suferinţă, şi boală, şi moarte.

Dacă omul ar şti că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi chemaţi să realizăm asemănarea şi ar ţine cont de faptul că după fire e una cu toţi oamenii, că suntem după fire un singur om, şi că devenim deplin oameni numai în comuniune de har, de energie necreată cu Dumnezeu, cred că şi-ar schimba mai degrabă şi mai cu folos felul de a trăi.

Prima etapă a creşterii noastre duhovniceşti este curăţirea. Apoi urmează ceea ce numesc Sfinţii Părinţi iluminare, după care vine îndumnezeirea omului, adevăratul lui destin.

„Detergentul“ principal pentru curăţirea minţii este Rugăciunea lui Iisus. Această rugăciune scurtă aduce atenţia care îndepărtează orice gând şi astfel mintea se curăţeşte şi se deprinde să fie curată.

Vă invit să lecturaţi această carte şi luaţi aminte la sfaturile primite, să vă curăţiţi mintea de gânduri şi de toate celelalte puteri ale sufletului - iuţimea, dorirea, voinţa - de toată patima, să mergeţi pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd în noi, în aproapele şi în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Acceptarea şi binecuvântarea în Duhul Sfânt sunt grele, dar sunt calea sigură spre bucuria pe care nu o mai poate lua nimeni de la noi.

Citește alte articole despre: Editura Doxologia, monahia Siluana Vlad

De la același autor

Ultimele din categorie