Scrisoare către Dumnezeu

10 Aprilie 2014 Reflecții
 

Cum de soarele răsare, cum de luna aţipeşte, cum de steaua ne veghează şi iubirea ne păzeşte...

Hristoase,

Simt că eşti aproape de mine. Şi asta cu toate că Ţi-am greşit. Toate au trecut, însă toate sunt prezente. Nu ştiu ce va urma... şi nu mai ţin minte nici măcar ce a fost. Totul e învăluit într-o ceaţă densă, însă deasupra acestei idei neştiute, Te afli Tu. Ce mai pot spune? Se pare că omul din mine nu a putut să pătrundă unele taine, însă din nou îmi aduc aminte: Cum de soarele răsare, cum de luna aţipeşte, cum de steaua ne veghează şi iubirea ne păzeşte... Eu mă bucur că trăiesc aceste clipe şi vreau din nou să-Ţi mulţumesc.

(Cătălina Dănilă, Romanul omului bolnav de toate, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, p. 144)

Ultimele din categorie