Din 2019, calendarul Bisericii noastre Ortodoxe s-a îmbogățit cu încă un sfânt, prin înscrierea Cuvioasei Matrona din Moscova – 2 mai fiind ziua anuală de prăznuire. Eu în 2018 am trăit bucuria de a mă închina la moaștele sfintei celei mult iubite de către poporul rus; trupul ei, proslăvit cu darul sfințeniei și al facerii de minuni, se află în Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului, Pocrovski, din vestitul oraș Moscova. Vă invit să călătorim duhovnicește în frumoasa mănăstire moscovită, cinstind astfel ziua sfintei care, încă din timpul vieții, a profețit impresionantul pelerinaj ce se desfășoară zilnic la racla cu moaștele sale.

Așadar, cu câțiva ani în urmă, pe la finele lui Cuptor, alături de un grup de pelerini din România, am ajuns în capitala Rusiei – desfătându-ne nu doar privirile, ci și sufletele, cu mărețele monumente de artă moscovite, dar îndeosebi cu impresionantele locașuri de cult. După o scurtă ședere în metropola cu o populație mai mare decât a întregii Românii la un loc, ghidul ne-a anunțat programul pentru următoarea zi. Așa am aflat că vom ajunge și la Mănăstirea Pocrovski, aflată pe strada Taganskaia nr. 58. Autocarul ne-a purtat pe bulevarde largi, flancate de clădiri impunătoare, către un cartier mai liniștit față de viața cosmopolită din centru. Între timp, ghidul nostru, bun cunoscător al istoriei locului, ne-a prezentat pe scurt viața Sfintei Matrona, dar și câteva informații din bogata istorie a chinoviei către care ne îndreptam căci, în cele aproape patru veacuri de existență, multe evenimente s-au petrecut între zidurile cunoscutei așezări.

Mănăstirea a luat ființă în anul 1635, ctitorită de țarul Mihail Fiodorovici, inițial ca obște de călugări. După anul 1870 a fost transformată într-un fel de școală catehetică pentru pregătirea preoților misionari care aveau să intensifice vestirea Evangheliei lui Hristos în toate cotloanele vastului imperiu rus. Probabil că tocmai datorită frumoasei lucrări misionare desfășurate aici, îndată după 1917, bolșevicii au închis mănăstirea, aceasta servind peste o jumătate de veac drept depozit al unor fabrici moscovite. Ca prin minune dumnezeiască, în plin regim sovietic ateu, prin 1984, lavra închinată Sfântului Omofor al Maicii Domnului s-a redeschis, cu obște de maici. A fost, fără doar și poate, o minune a Sfintei Matrona care, născută în anul 1881, s-a mutat în lăcaşurile cele de sus la 2 mai 1952 – iar după 46 de ani, la 8 martie 1998, i s-a aflat trupul neputrezit, răspândind bună mireasmă. La doar un an de la minunata descoperire, în 1999, Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat-o, mutându-i racla cu sfintele moaște în Mănăstirea de maici Pocrovski.

Știm din viața fericitei Matrona că, deși originară din ţinutul rusesc Tula, vreme de aproape trei decenii a stat în Moscova, locuind pe la diferiți creștini ce o găzduiau în ascuns, mutându-și adesea locul, deoarece bolșevicii căutau să o omoare. Cu toată prigoana la care era supusă, Cuvioasa, născută fără ochii cei trupești, încă din timpul vieții alina cu rugăciunea și cu nenumărate tămăduiri pe credincioșii ce o căutau și-i cereau ajutorul. De aceea am afirmat că Mănăstirea Pocrovski s-a deschis ca printr-o minune căci, peste puțină vreme, chinovia moscovită a devenit casă primitoare pentru trupul îndumnezeit al Sfintei.

M-am convins de aceasta călcând pragul mănăstirii, astăzi o veritabilă lavră. Deși am ajuns pe când soarele scăpăta către asfințit, pelerinii mișunau pretutindeni. Ne-am închinat cu evlavie în biserica mare a așezării monastice, apoi ne-am alăturat impresionantului rând ce aștepta să se atingă de moaștele Sfintei Matrona. Aveam impresia că ne aflăm la Iași, fiindcă numai la Sfânta Parascheva mai poți vedea atâția credincioși la un loc și, mai cu seamă, foarte mulți tineri dornici să-i spună păsul. Vă mărturisesc că, în pelerinaj fiind, deși râvnitori de a atinge toate obiectivele, n-am prea crezut că vom reuși să stăm la un rând atât de mare, care ieșea din paraclisul în care sunt expuse spre închinare moaștele Sfintei și, după destule șerpuiri prin generoasa curte a mănăstirii, se sfârșea într-un pitoresc parc din apropiere. Observând dragostea moscoviților veniți într-un număr impresionant la „Sfânta Parascheva” a lor, ne-am așezat sfioși spre așteptare și am urmat rânduiala. Nimeni nu vorbea cu nimeni. Doar florile, pe care mulți le purtau în mâini, grăiau pe-a lor limbă despre bucuria ce-o așteptau ca să împodobească racla  minunatei Matrona. Unii dintre cei aflați deja la rând cântau pricesne, alții, chiar tinere familii, soț, soție și pruncii lor, cu ochii închiși rostogoleau neîncetat boabe de metanii ce le purtau în mâini cerând, pesemne, îndurarea Sfintei. Foarte mulți își petreceau timpul până la mult așteptata  întâlnire citind acatistul Cuvioasei. Am învățat din cumințenia și din răbdarea acelor frumoși pelerini. Rândul, ca o apă însetată de sfințenie, curgea către întâlnirea cu odorul cel iubit. Priveam la fețele celor ce ieșeau din paraclisul binecuvântat să adăpostească racla minunatei Matrona: purtau pe chipul lor senin licăriri de lumină, iar în mâini câteva gingașe flori. Iar m-am gândit la Sfânta noastră din cetatea Iașilor care, nu doar de ziua ei, dăruiește miilor de pelerini noian de mângâieri dar, deopotrivă, primește și dăruiește multe flori celor ce vin să i se închine.

Ajuns lângă baldachinul cu trupul proslăvit, mi-am amintit de profeția citită în viața Cuvioasei, care a spus înainte de a-și începe călătoria către Cer: „Toţi să veniţi la mine şi să-mi povestiţi necazurile voastre, de parcă aş fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi şi vă voi ajuta”. M-am închinat cu emoție, cu aceeași emoție ca atunci când, în copilărie, am fost adus de mama să mă închin pentru prima dată la moaștele Sfintei Parascheva. Aceeași bucurie, aceeași mireasmă, aceeași mângâiere. Cu adevărat „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!”: depășind granițele politice, perioadele istorice, modul în care au dobândit îndumnezeirea, sfinții seamănă atât de mult unii cu alții, îndemnându-ne să ne alăturăm și noi, după puterea fiecăruia, acestei minunate asemănări.