Iată cum ar arăta individul pe care televiziunea îl pregăteşte pentru lumea de mâine:

Egoist şi individualist, ghidat numai de propriile interese şi plăceri, tânărul crescut în faţa micului ecran este incapabil să se descurce singur în viaţă. Tiranic cu propriii părinţi, îndrăzneţ până la obrăznicie cu cei mai mari decât el, ca şi cum i s-ar cuveni totul, îşi arogă toate drepturile şi libertăţile, fără a considera că are vreo datorie sau responsabilitate. De fapt, cercetările arată că, neexersându-şi acest comportament, asumarea unor responsabilităţi nu şi-a dezvoltat ariile corticale care procesează această abilitate. Astfel că şi atunci când în viaţă va vrea cu tot dinadinsul să-şi asume o anumită responsabilitate, din punct de vedere mental, va întâmpina mari dificultăţi.

Acest tânăr care lasă impresia că ştie totul, că are răspuns la toate, maschează de fapt în spatele pseudoculturii afişate cu suficienţă o incultură crasă. Crescut într-o cameră de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunoştinţe elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice cele mai obişnuite. Nu se pricepe la nici un meşteşug şi nu ştie să se descurce într-o situaţie oarecare. Tânărul care şi-a format prin televizor o percepţie falsă despre lume şi despre sine este, practic, lipsit de orizontul de înţelegere şi cunoştinţe pe care oricare copil de la ţară sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate că face pe „durul”, arătându-se sigur pe sine, precum i-a văzut pe cei de la televizor, acest copil, datorită nedezvoltării normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emoţional, incapabil să-şi controleze comportamentul şi să-şi înfrâneze dorinţele. Învățat să facă numai ce vrea, să nu asculte de nimeni, mai cu seamă de părinţi sau profesori, tânărul plămădit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însă cu docilitate comandamentelor impuse de modă, este deschis superstiţiilor, reclamelor publicitare şi urmează cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran.

Acest tânăr, gata oricând să se distreze, să cheltuiască banii pe diferite lucruri, este incapabil să-şi asume o activitate ce presupune un anumit efort, să se concentreze cu atenţie asupra unei lucrări oarecare. Pasiv, delăsător şi neglijent, îi este greu să se obişnuiască cu munca şi să facă un lucru de care să fie mulţumit şi el, şi ceilalţi. Deşi caută permanent colectivitatea, vorbeşte despre prieteni şi prietenie, tânărului obişnuit cu comportamentul pasiv şi comod al telespectatorului, egoist şi individualist, îi este greu să dezvolte o profundă comunicare interpersonală, o prietenie de durată care să presupună fidelitate şi seriozitate, în privinţa relaţiei de dragoste, lucrurile stau cu mult mai rău.

Cu toate că-şi cheltuieşte o mare parte a tinereţii cu această problemă, nu ştie mai nimic despre ce înseamnă cu adevărat dragostea. Nu ştie practic să iubească pentru că nu a învăţat să rabde, să ierte, să se jertfească, să-l compătimească pe celălalt, să-i asume neputinţele şi să-l sprijine. Crezând că dragostea se reduce la povestea sentimentală încheiată cu o relaţie sexuală, la distracţie şi plăcere, acest tânăr este permanent deziluzionat de persoana celuilalt şi de propria persoană.

De fapt, aceasta este drama cea mare a copilului sau a tânărului* culturii mediatice: discrepanţa uriaşă dintre pretenţiile sau drepturile pe care televiziunea l-a învăţat să şi le revendice şi capacităţile mentale, disponibilităţile emoţionale, afective şi abilităţile practice pe care tot televiziunea i le-a modelat.

(Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodromos, p. 399-401)

*Această caracterizare se potrivește tinerilor care au petrecut de mici copii extrem de mult timp în fața ecranelor, fără filtre și discernământ, fără a discuta și problematiza cu un adult conținutul vizionat.