Peste o mie de pelerini, alături de stareţi şi stareţe de la mănăstirile nemţene şi de numeroşi preoţi au pornit ieri, în ziua când Biserica noastră sărbătoreşte Schimbarea la Faţă, pe dificilul traseu care urcă spre mănăstirea din vârful Ceahlăului, care şi-a sărbătorit hramul. Alături de credincioşi, la marea sărbătoare a Muntelui Ceahlău a participat, conform tradiţiei, şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a urcat de la Schitul Stănile spre vârful muntelui. Numeroşi pelerini au ajuns la mănăstirea de pe Ceahlău încă de duminică seară, participând şi la slujba Privegherii.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan pe o scenă amenajată în apropierea bisericii, în sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de slujitori au mai făcut parte părinţi protopopi, stareţi de la mănăstirile nemţene şi alţi preoţi din ţară. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

În cuvântul adresat pelerinilor prezenţi la hram, IPS Teofan a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Schimbării la Faţă, sărbătoare ce trebuie să aibă conotaţii reale în viaţa credincioşilor. „Am venit aici, pe muntele cel sfânt al Moldovei, pentru a înţelege mai bine taina Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos şi cum această taină se cuvine să pătrundă în viaţa creştinului de mănăstire, cât şi în viaţa creştinului de parohie. Spun acest lucru pentru că viaţa fiecăruia dintre noi ar trebui să fie ca o urcare pe Muntele Taborului, prin post, prin rugăciune, prin milostenie, prin metanie şi, în general, printr-o autentică viaţă trăită creştineşte. De aceea, pentru ca vieţuitorul din sfintele mănăstiri şi cel care vieţuieşte în lume să împlinească în viaţa lor taina cea mare a muntelui cel sfânt şi taina cea binecuvântată a praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, trebuie să împlinească în mod special trei lucruri. În primul rând, fiecare trebuie să aibă taborul lui, care pentru călugăr este chilia de rugăciune, prelungire a altarului bisericii, iar pentru creştinul din lume este colţişorul de rugăciune, care nu trebuie să lipsească din nici o casă. În al doilea rând, omul are nevoie de timp ales cu grijă care să fie timp de schimbare a inimii, a cugetului, a sufletului şi a minţii, care pentru călugări este în fiecare zi, iar pentru creştinul de rând în duminici şi în sărbători, când este chemat să simtă în biserica parohiei prezenţa Cerului. În al treilea rând, atât călugărul, cât şi mireanul au nevoie de obştea sau de familia în care să se mântuiască, fiindcă Hristos nu a urcat singur pe munte, ci i-a avut alături pe trei dintre apostolii Săi“, a spus IPS Teofan.

Slujba hramului Muntelui Ceahlău s-a terminat cu procesiunea preoţilor slujitori, în frunte cu IPS Teofan, spre platoul aflat în apropierea mănăstirii, unde s-a oficiat slujba de sfinţire a apei şi s-au înălţat rugăciuni pentru ploaie.

Credincioşii prezenţi la sărbătoarea mănăstirii Muntelui Ceahlău au trăit momente duhovniceşti înălţătoare, după cum ei înşişi mărturisesc. „Eu am ajuns aici încă de aseară, împreună cu un grup de prieteni din Iaşi. Deşi drumul a fost obositor şi greoi, răsplata a fost pe măsură, întrucât am trăit nişte momente duhovniceşti aparte. La răsăritul soarelui am făcut rugăciunea în comun cu prietenii mei, iar în cadrul Sfintei Liturghii, am primit Sfintele Taine. Pot spune că m-am împărtăşit aici şi cu Hristos, şi cu prietenii mei“, ne-a spus Benedict, un tânăr de 21 de ani. „Am venit cu bucurie şi mă întorc cu bucurie. În locul acesta totul este deosebit: slujba, oamenii, peisajul. Sfinţii s-au nevoit toată viaţa, putem şi noi să facem un mic efort pentru suflet şi să urcăm la sărbătoarea Muntelui Ceahlău“, a spus şi Constantin din Trifeşti, Roman.

Pentru credincioşi, participarea la Sfânta Liturghie pe muntele cel sfânt al Moldovei, dincolo de dificultatea urcării muntelui, a reprezentat o apropiere de Dumnezeu. „Păcat că aceste minuni ale ţării noastre nu sunt puse mai mult în valoare. Urcarea muntelui a fost dificilă, dar a fost ca şi cum nu aş fi urcat, parcă ceva m-a purtat“, ne-a mărturisit Eugenia din Fălticeni. „Prin urcarea acestui munte, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Atât de uşoară m-am simţit urcând, încât am ajuns printre primii“, ne-a mărturisit Georgeta Feodor, în vârstă de 63 de ani, din Dorohoi.