Întreaga viaţă teandrică a lui Hristos, atât cea de dinainte, cât şi cea de după Învierea Sa reprezintă o dovadă evidentă că El este personificarea nemuririi şi a vieţii veşnice şi, deci, stăpân asupra morţii. Prin Învierea Sa El i-a asigurat naturii umane biruinţa asupra morţii, iar prin Înălţarea Sa, viaţa veşnică întru eternitatea Dumnezeului Treimic. Din această pricină, din rândurile neamului omenesc, El singur este îndreptăţit să spună: „Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11, 25). El este învierea şi viaţa în fiinţa Sa divino-umană datorită nepăcătuirii Sale. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 35)