Maica Domnului este și mama fiecăruia dintre noi
O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuință de ajutorul ei și, știind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci și mama noastră, ne gândim și la însușirile de mamă pe care le are Preasfânta Fecioară Maria față de credincioșii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine! Așa a zis îngerul, așa zicem și noi, de aceea avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului. O primim pe Maica Domnului așa cum ne-o prezintă Biserica, o ținem în sufletul nostru cu evlavia câtă o avem și ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea față de Mântuitorul, în grija față de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atât de puține cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie.
O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuință de ajutorul ei și, știind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci și mama noastră, ne gândim și la însușirile de mamă pe care le are Preasfânta Fecioară Maria față de credincioșii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri ale Bisericii noastre, să mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că Maica Domnului este și mama noastră. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru binele nostru, să mulțumim lui Dumnezeu că avem pe Maica Domnului ajutătoarea noastră. Să nu uităm că „ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea” și să avem încredere în ajutorul ei. Să-i urmăm cât putem exemplul, ca să avem și noi parte de binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos acum și pururea.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 27-28)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro