Sfântul Proroc Baruh

Era fiul lui Neria şi provenea dintr-o familie însemnată din regatul Iuda. A fost ucenicul şi prietenul Prorocului Ieremia (a prorocit înainte şi după începutul robiei babilonice: 629-585 î.Hr.). În anul 605, Prorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim prin care vestea pedepsele ce urmau să vină asupra iudeilor şi robia babilonică. Baruh şi Ieremia au fost întemniţaţi până după cucerirea Ierusalimului. Nabucodonosor le-a dat voie să rămână în Sfânta Cetate. Aici Ieremia a scris Plângerile sale, iar după răscoala lui Godolia este dus în Egipt, unde a murit. Baruh este luat ca şi rob şi dus în Babilon, unde continuă să le vestească iudeilor împlinirea marilor promisiuni, eliberarea din robie, refacerea Ierusalimului şi întâlnirea tuturor în templul Domnului.

Ultimele din categorie