(Video) Au început lucrările Conferinţei Internaţionale IOTA
Joi, 10 ianuarie, la Iași au început lucrările Conferinţei Internaţionale IOTA 2019. În debutul zilei, invitații evenimentului au participat la rugăciunile de dimineață, rostite în mai multe limbi, în Catedrala „Sfântul Gheorghe” din cadrul Ansamblului mitropolitan, precum și în capela Facultății de Teologie „D. Stăniloae”.
Pe parcursul zilei s-au desfășurat mai multe sesiuni de prezentări, în șase săli din cadrul Hotelului Unirea din Iași. Au prezentat lucrări peste 100 de vorbitori din 25 de țări. Printre temele de discuție tratate în lucrările știiințifice prezentate s-au numărat creștinismul în Orientul Mijlociu, studii biblice, interpretarea Filocaliei, lucrările părintelui Dumitru Stăniloae, educația creștin-ortodoxă, liturgică.
Asociația Teologică Ortodoxă Internațională (IOTA) este alcătuită din teologi și oameni de știință creștin ortodocși din toată lumea, participanți activi în viața Bisericii. Conferința Inaugurală a Asociației promovează schimbul internațional de cunoștințe în domeniul Teologiei Ortodoxe.