(Video) Binecuvântare arhierească la începutul noului an școlar
Luni, 10 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent la deschiderea noului an școlar în mai multe locații din județul Neamț.
Slujba de Te Deum pentru deschiderea anului școlar a fost oficiată mai întâi la sediul Inspectoratului Școlar Județean din Piatra Neamț, în prezența cadrelor didactice și inspectorilor de învățământ nemțeni. O a doua slujbă a fost oficiată în incinta Colegiului Național de Informatică, unde Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură elevilor prezenți în număr mare, alături de părinți și profesori.
A doua unitate de învățământ vizitată a fost Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, unde a fost oficiată o slujbă de Te Deum. La finalul slujbei pr. Flavian Duduman a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia începerii anului școlar. Totodată, a fost instalat în funcție noul director al Seminarului, pr. Viorel Laiu, în urma pensionării părintelui Ioan Mihoc, care a ocupat funcția de director timp de 27 de ani.