(Video) Concursul „Lăudaţi pe Domnul!” - etapa mitropolitană
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc, în seara zilei de 12 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, etapa mitropolitană a Concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul”. Concursul este organizat de Patriarhia Română şi se află la ediţia a VI-a. Ediţia din acest an s-a adresat corurilor parohiale mixte, la secţiunea interpretare şi compozitorilor de muzică bisericească la secţiunea compoziţie muzicală.
În etapa finală la nivelul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au ajuns 3 ansambluri corale, reprezentând eparhiile mitropoliei: Corul „Academica” de la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Câmpulung Moldovenesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Corul ,,Anastasis” din parohia ,, Învierea Domnului” Bârlad al Episcopiei Huşilor şi Corul „Aletheia” al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”- Bărboi al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În timpul deliberării juriului, Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a susţinut un mini-concert pentru pelerini.
Corul câştigător al acestei etape din concurs a fost Corul „Aletheia” al Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”- Bărboi. Ansamblul coral din Iaşi va participa la etapa naţională a concursului ce se va susţine la Palatul Patriarhiei.
Citește despre: