(Video) Întâlnirea anuală a tinerilor din Protopopiatele ieșene

Știri

(Video) Întâlnirea anuală a tinerilor din Protopopiatele ieșene

450 de tineri din parohiile ieșene au participat astăzi, 8 iunie 2019, la cea de a treia ediție a Întâlnirii anuale a Tinerilor din Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III.

Evemimentul este organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret a Arhiepiscopiei Iașilor în colaborare cu Protopopiatele Iași I, II și III.

Dacă la edițiile din anii trecuți tinerii au fost invitați să reflecteze asupra temelor ”Suntem cu adevărat liberi?” și ”Unitatea - izvor de înțelepciune și de putere pentru tineri”, anul acesta tinerii au încercat să afle mai multe din tainele Dumnezeieștii Liturghii, având ca temă de reflecție ”Sfânta Liturghie - izvorul vieții”.

Tinerii sunt o prioritate pentru Biserică și de aceea prin această întâlnire s-a dorit crearea cadrului în care tinerii să se apropie de Hristos, să afle răspunsuri la întrebările lor existențiale și astfel să-și trăiască frumos și responsabil viața.

Programul întâlnirii a cuprins: Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica Sfântul Sava de un sobor condus de PS Ignatie, Episcopul Hușilor, conferința cu tema „Sfânta Liturghie - izvorul vieții” susținută de PS Ignatie, Episcopul Hușilor în Sala Chopin din Ansamblul Palas, sesiuni de lucru la Liceul ”Vasile Alecsandripe grupe de câte 20 tineri, moderate de câte un preot și de câte un tânăr, sesiune în plen, spectacol susținut de tineri.

În sesiunea de concluzii în plen participanții au răspuns la întrebări precum: „Ce aș putea face pentru a nu mă plictisi la slujbă?”, Ce câștigăm dacă participăm la Sfânta Liturghie?”, Ce ar trebui să facă preotul pentru a-i ajuta pe credincioși să fie mai atenți la slujbă?”, Cum putem continua Sfânta Liturghie după ce am plecat de la slujbă?”.

Citește despre: