(Video) Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani
Praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de biruință, a fost cinstit de botoșăneni, luni, 23 aprilie 2018, aceștia participând la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Gheorghe” din centrul municipiului Botoșani.
Sute de credincioși prezenți la sfintele slujbe s-au putut închina la o părticică din moaștele Sfântului Gheorghe, ocrotitorul orașului, dar și la un fragment din moaștele Sfântului Mina, aduse special cu ocazia hramului. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea bisericii. Alături de ierarh au mai slujit părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botoșani, dar și părintele paroh Dumitru Florentin Mateciuc. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul bisericii „Sfânta Parascheva” din Botoșani.