(Video) Resfințirea Bisericii Mănăstirii Vlădiceni
În Duminica a V-a după Paști, a Samarinencii, biserica Mănăstirii Vlădiceni, cu hramul Sfântul Evanghelist Ioan Teologul a primit haina nouă a resfințirii. Slujba de târnosire precum și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de către Înaltpreasfințitul Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Sute de credincioși din localitate dar și din împrejurimile municipiului Iași au luat parte la slujba de sfințire și la Sfânta Liturghie arhierească. Totodată, Părintele Mitropolit a hirotonit un ierodiacon, pe părintele Antonie Ghidersa, viețuitor al Mănăstirii.
În cadrul liturghiei, după citirea evangheliei, Părintele Mitropolit Teofan a rostit cuvântul de învățătură.
Părintele Mitropolit a binecuvântat lucrările de renovare, a sfințit Sfânta Masă și a stropit cu aghiasmă și a uns cu Sfântul și Marele Mir pereții interiori, sfințind pictura bisericii.
Dimpreună cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei au mai slujit părintele arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al eparhiei, părintele arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, părintele arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin, părintele arhim. Arsenie Butnaru, starețul Mănăstirii Vlădiceni, dar și părinții protopopi Mihail Roșu și Nicolae Axentioi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Trysahion.
Noua biserică a Mănăstirii Vlădiceni a fost sfințită la data de 23 mai 1999 de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel Ciobotea. Ulterior au fost construite anexele gospodărești: casa monahală și câteva căsuțe din lemn pentru pelerini, precum și un edificiu care adăpostește o ferma-gospodărie a Centrului Eparhial Iași. Pictarea interioară a bisericii și a pridvorului deschis a avut loc în anul 2004.
Hramul noii biserici este sărbătoarea "Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan", prăznuită la data de 8 mai în fiecare an. Biserica cea mare este o clădire din cărămidă, în formă de cruce, cu lungimea de 25 de metri și lățimea de 7 metri, iar în zona absidelor de 11 metri. Structura de rezistență este din stâlpi de beton.