(Video) Sfânta Liturghie în cinstea „Sfintei cea mult folositoare” la „Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi”

Știri

(Video) Sfânta Liturghie în cinstea „Sfintei cea mult folositoare” la „Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi”

Arhiepiscopia Iașilor a celebrat duminică, 13 iunie 2021, 380 de ani de când cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva au ajuns în capitala Moldovei.

Cu acest prilej, la Catedrala Mitropolitană din Iași și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din centrul orașului – locul unde au fost depuse sfintele odoare în 1641 – s-a săvârșit Sfânta Liturghie în cinstea „Sfintei cea mult folositoare”. 

La Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, slujba din această dimineață a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

La 13 iunie 1641, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva ajungeau în Iaşi. Domnul Vasile Lupu şi toată suflarea capitalei aşteptau la podul Bahluiului, cu lumânări în mână şi lacrimi de bucurie în ochi, darul lui Dumnezeu pentru Moldova. 

Sfintele odoare au reprezentat un dar al Patriarhiei Ecumenice pentru domnitorul Moldovei, Vasile Lupu.