(Video) Simpozionul Internațional „Memorie istorică și spiritualitate românească”, ediția a XX-a
În perioada 25-30 octombrie 2017 se desfășoară la Iași, Cahul, Ismail și Odessa Simpozionul internațional „Memorie istorică și spiritualitate românească”, ediția a XX-a. Lucrările Simpozionului sunt organizate de Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, alături de numeroase asociații și centre culturale din țară și din străinătate. „Asociaţiunea Transilvană pentru literatura şi cultura poporului român” (ASTRA) a fost fondată în 1861 la Sibiu, din iniţiativa a 176 de cărturari transilvăneni, în frunte cu prelaţii Bisericilor Ortodoxã şi Greco-catolicã. În perioada contemporană, ASTRA rămâne una dintre cele mai durabile întreprinderi culturale din istoria României, având contribuţii însemnate la afirmarea şi recunoaşterea valorilor naţionale.
Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi a fost înfiinţat pe 18 noiembrie 1994, fiind unul dintre cele mai active despărţăminte astriste, instituția desfășurând numeroase acţiuni de popularizare şi răspândire a culturii naţionale în România şi în cadrul comunităţilor de români din jurul României, precum și diferite activități de înalt nivel ştiinţific şi academic.