(Video) Soldații români din cimitirul românesc de la Soultzmatt au fost comemorați
Români din mai multe zone ale Europei de vest (Franța, Germania, Elveția, Luxemburg) s-au întâlnit sâmbătă, 3 iunie, la cimitirul românesc din Soultzmatt pentru a comemora pe soldații români trecuți la Domnul în Primul Război Mondial și înmormantați în acest loc.
Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica din apropierea cimitrului și a continuat cu slujba de parastas la cimitirul soldaților români din Soultzmatt, slujbe săvârșite de către Preasfințitul Părinte Macarie.
După săvârși slujbei de parastas a avut loc o serie de alocuțiuni și un moment solemn de depunere a coroanelor și a florilor în fața monumentului eroilor români.
În organizarea acestor evenimente, alături de părintele paroh Emil Tanca a mai fost implicată și obștea mănăstirii Godoncourt, care a organizat, la rândul ei, o serie de manifestări religioase.