„Hristos ne-a chemat să devenim sfinți în toată purtarea”

Sfântul Apostol Petru îi îndeamnă pe creștini să nu mai trăiască timpul care a mai rămas de trăit după poftele oamenilor, ci după voința lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Petru le reamintește fiilor săi duhovnicești că Hristos ne-a chemat să devenim sfinți în toată purtarea, căci este scris „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt[1].

Noi suntem copiii ascultării și nu trebuie să ne potrivim după poftele de dinainte, din vremea neștiinței noastre. Trebuie să ne petrecem viața în teamă de Dumnezeu, știind că nu am fost răscumpărați cu lucruri trecătoare, ca aurul sau argintul, din viața deșartă, lăsată de la părinți, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat și neprihănit[2]. El scrie: „voi sunteți seminție aleasă[3], preoție împărătească, neam sfânt[4], popor agonisit de Dumnezeu[5], ca să vestiți în lume bunătățile[6] Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9)

De asemenea, trebuie să cerem curaj dacă este voia Lui ca noi să suferim. De aceasta Hristos a devenit pildă pentru noi în toate acestea, după cum zice dumnezeiescul Petru: „Căci spre aceasta ați fost chemați, că și Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să pășiți pe urmele Lui” (I Petru 2, 21). Căci El, „a purtat păcatele noastre[7], în trupul Său, pe lemn,pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății: cu a Cărui rană v-ați vindecat[8]. Căci erați ca niște oi rătăcite[9], dar v-ați întors acum la Păstorul și la Păzitorul sufletelor voastre” (I Petru 2, 21-25). Căci „e mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să pătimiți făcând cele bune, decât făcând cele rele” (I Petru 3, 17).

El îi îndeamnă pe creștini să nu mai trăiască timpul care a mai rămas de trăit după poftele oamenilor, ci după voința lui Dumnezeu[10]. Dumnezeu ne va încerca prin foc[11].

El îi avertizează pe fiii lui duhovnicești să fie atenți la diavolul care încearcă să ne înghită. Ne cheamă să fim treji, priveghind în rugăciune, evitând întrebările nebunești și supunându-ne preoților. „Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia stați împotrivă, tari în credință, știind că aceleași suferințe îndură și frații voștri în lume. Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El Însuși, după ce veți suferi puțină vreme, vă va duce la desăvârșire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiți” (I Petru 5, 8-10).

În scrierile evanghelice și apostolice, pasajele din proroci atârnă prea greu pentru ca să mai aibă îndoieli vreunul din cititorii lor. Mai mult, toți evangheliștii și apostolii aveau obiceiul de a menționa legea și pe proroci când scriau: „Avem cuvântul prorocesc mai întărit, la care bine faceți luând aminte, ca la o făclie ce strălucește în loc întunecos, până când va străluci ziua și Luceafărul va răsări în inimile voastre, aceasta știind mai dinainte că nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia; pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1, 19-21).

În cea de-a doua sa epistolă, Sfântul Petru prorocește că „în zilele cele de apoi, vor veni,cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor” (II Petru 3, 3). „Cerurile deacum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși. Și aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiților, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui[12]. Deci dacă toate acestea se vor desființa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viață sfântă și în cucernicie, așteptând și grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor Lui, ceruri noi și pământ nou[13], în care locuiește dreptatea[14]. Pentru aceea, iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină. și îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel după înțelepciunea dată lui, cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 7-16).

(Sinaxarul mare al lunii iunie, Editura Doxologia, Iași, 2015)

[1]I Pt. 1,16; Lev. 11,44-45.

[2]I Pt. 1,14-19.

[3]Is. 43,20.

[4]Ieş. 19,6; 23,22.

[5]Cf. Dt. 7,6; 14,2.

[6]Cf. Is. 43,21.

[7]Cf.Is. 53,4.

[8]Cf.Is. 53,5.

[9]Cf.Is. 53,6.

[10]I Pt. 4,2.

[11]I Pt. 4,12. „Că ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul” (Ps. 65,9). și „pe aceasta a treia o voi pune în foc; îi voi curăţi ca pe argint şi îi voi încerca cum se încearcăaurul” (Zah. 13,9).

[12]II Pt. 3,10. Sfântul Simeon Noul Teolog: „Aşa cum creaţia a fost adusă mai întâi la existenţă nestricăcioasă, şi după ea omul, tot aşa iarăşi mai întâi creaţia trebuie să se prefacă şi deci să se schimbe de la stricăciune la nestricăciune, şi aşa, împreunăcu ea şi deodatăcu ea, se vor înnoi şi trupurile stricăcioase ale oamenilor, pentru ca omul, făcându-se iarăşi spiritual şi nemuritor, sălocuiascăîntr-un loc nestricăcios, veşnic şi spiritual. Că acesta este adevărul, ascultă-l pe Apostolul Petru care spune: «Ca un fur noaptea va veni ziua Domnului, în care cerurile arzând se vor desface şi stihiile aprinse se vor topi» (II Pt. 3,10), nu ca unele care vor pieri, ci ca unele retopite şi remodelate spre un sfârşit mai bun şi veşnic. De unde se vede aceasta? Iarăşi din cuvintele Apostolului, pe care le adaugă, zicând: «Fiindcă aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou potrivit făgăduinţei Lui» (II Pt. 3,13). Dupăcare făgăduinţă şi a cui anume? Negreşit după cea a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care a spus: «Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece» (Mt. 24,35); înţelegând deci prin trecerea cerului schimbarea lui... Cerul şi pământul şi cele din el, adică întreaga creaţie va fi înnoită şi eliberată de robia stricăciunii şi stihiile se vor împărtăşi împreunăcu noi de strălucirea de acolo, şi în chipul în care pe noi toţi ne va încerca focul, potrivit dumnezeiescului Apostol, tot aşa şi întreaga creaţie va fi înnoită prin foc... Dar cum anume se vor desface? Aşa cum un vas de aramă învechit, pătat şi ruginit se dă focului de către meşter şi este retopit iarăşi nou de către el, în acelaşi chip creaţia, după ce s-a învechit şi s-a pătat de păcatele noastre, va fi desfăcută prin foc de Ziditorul a toate, după care va fi retopită şi remodelată, şi se va face strălucitoare şi neasemănat mai nouă decât cea de acum” [Sfântul Simeon Noul Teolog, „Primul Discurs etic: III. Despre Întruparea Cuvântului; IV. Creaţia înnoită”, în Scrieri I, Discursuri teologice şi etice, studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan Icăjr., Deisis, Sibiu, 2001, pp. 116-117].

[13]Is. 65,17.

[14]II Pt. 3,13. Sfântul Simeon Noul Teolog: „Întreaga creaţie, fiind reînnoită, ajunsă întreagă spirituală împreună cu însă şi raiul, se preface într-o locuinţă imaterială şi nestricăcioasă, neschimbabilă, veşnică şi inteligibilă. Și va fi un cer incomparabil mai strălucitor, ca un alt cer nou, mai luminos decât cel văzut. Iar pământul îşi va relua frumuseţea negrăităşi nouăşi un chip de verdeaţă neveştejită, înfrumuseţat de flori luminoase şi de o diversitate spirituală, în care, potrivit cuvântului cuvios, locuieşte dreptatea (II Pt. 3,13)... Toate vor fi mai presus de cuvânt, ca unele ce vor întrece toatăgândirea... ” [„Primul Discurs etic: V. Cea mai mare strălucire a creaţiei”, Ibidem, p. 122].

Ultimele din categorie