Viaţa Cuvioasei Teodora de la Sihla

Un loc aparte în rândul credincioaselor cu viaţa aleasă şi bineplăcută lui Dumnezeu îl ocupă Cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Munţii Neamţului.

Un loc aparte în rândul credincioaselor cu viaţa aleasă şi bineplăcută lui Dumnezeu îl ocupă cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Munţii Neamţului. Tradiţia păstrată de-a lungul vremii spune că s-a născut în jurul anului 1650, deci în vremea domniei lui Vasile Vodă Lupu şi a păstoririi mitropolitului Varlaam, în satul Vânători, de lângă Târgu Neamţ. Era fiica lui Ştefan Joldea armaşul de la Cetatea Neamţului, dregător domnesc încredinţat cu paza cetăţii, unde se afla ascuns tezaurul ţării, şi cu paza temniţei de acolo. A fost crescută de părinţi în frică de Dumnezeu şi dragoste de neam, în atmosfera de înaltă viaţă duhovnicească a mănăstirilor şi schiturilor din împrejurimi: Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia şi altele.

Copilă fiind, peste familia ei se abate o mare nenorocire, prin moartea singurei sale surori. Deşi voia încă de atunci să se retragă cu totul din lume, la o mănăstire, părinţii au hotărât ca la vremea potrivită, să se căsătorească cu un tânăr, aflat tot în slujba cetăţii Neamţ. După cununie, a plecat în casa soţului ei, originar din „părţile de jos” ale ţării Moldovei, se pare din Ismail. A trăit mai mulţi ani cu soţul ei, dar Dumnezeu i-a hărăzit o grea încercare, aceea că nu avea copii. După o vreme au trecut la cele veşnice şi părinţii ei, încât Teodora a rămas singură pe lume, împreună cu soţul ei. Era firesc ca gândul ei din anii tinereţii de a-şi închina întreaga viaţă slujirii lui Hristos să o urmărească din nou. Drept aceea, s-a înţeles cu soţul ei ca să intre amândoi în câte o mănăstire. Tradiţia spune că Teodora - pe când avea aproape 30 de ani - a intrat în mănăstirea Vărzăreşti, în Munţii Buzăului, unde vieţuiau vreo 30 de maici, sub îndrumarea egumenei Paisia, care a luat-o pe lângă sine, ca ucenică. Iar fostul ei soţ a intrat după o vreme în mănăstirea Poiana Mărului, din aceeaşi zonă, fiind călugărit sub numele Elefterie şi apoi hirotonit ieromonah.

Tânăra călugăriţă a înţeles de la bun început să respecte întru totul pravila vieţii călugăreşti, în primul rând aşa numitele „sfaturi evanghelice”, proprii cinului călugăresc, adică sărăcia de bună voie, ascultarea, curăţia trupească şi sufletească. Se îndulcea mult atât cu cele şapte laude, cu dumnezeiasca Liturghie, cât şi cu rugăciunea din chilie, cu citirea cărţilor sfinte şi cu împărtăşirea Sfintelor Taine, hrănindu-se cu pâinea cea vie a Trupului şi Sângelui Mântuitorului.

(Pr. Constantin Galeriu, în vol. Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, Bucureşti, 1987, p. 434)

De la același autor

Ultimele din categorie