Părinte, ce părere are Biserica noastră despre vise?

Visele nici nu trebuie respinse în totalitate, ca fiind toate rele şi diavoleşti, dar nici nu trebuie primite toate, ca şi cum ar fi bune în totalitate şi dumnezeieşti. Să ştiţi că mai degrabă eu înclin să optez pentru îndemnul din Cartea Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34: „Precum este cel ce aleargă după vânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe mulţi visele i-au înşelat şi au căzut cei care au nădăjduit în vise“. Dar poate aplecarea mea cu precădere spre acest îndemn e cauzată şi de mediul în care păstoresc, unul rural, unde oamenii dau o mult prea mare importanţă viselor.

Dumnezeu Se apropie de om şi prin vise

Sunt şi vise pe care trebuie să le luăm în seamă - vise de la Dumnezeu?

Sunt şi astfel de vise pe care trebuie să le luăm în seamă, căci dacă nu credem niciunora, atunci facem doar filosofie. Visele au o împărţire, făcută de Biserică prin glasul Sfinţilor Părinţi de-a lungul veacurilor. Avem vise dumnezeieşti, vise fireşti şi vise drăceşti.

Se ştie că visul e o structură a psihicului uman, o reprezentare visuală în timpul somnului, iar nevoia, dacă putem spune aşa, de a visa este una din trebuinţele psihice fundamentale ale omului. Visul are un rol esenţial în dinamica psihicului uman. Însă el nu rămâne doar un element al biologicului. E firesc să vorbim despre vise atât din perspectivă psihologică, cât mai ales teologică. Îmi vin în minte acum imagini cu bebeluşi, care uneori au un somn mai liniştit, alteori nu, poate şi din cauza unor probleme medicale, dar care zâmbesc deseori prin somn, despre a căror experienţă nu putem spune că are legătură cu lumea cotidiană, că au vise ce sunt proiecţii ale celor trăite, vizualizate şi percepute într-o stare de veghe. Mărturiile pe care le am şi pe care cred că toată lumea le ştie, că pruncii devin mult mai liniştiţi în somn după botez, confirmă faptul că visele dovedesc o realitate a sufletului care se manifestă, iată, şi prin zâmbetul unui bebeluş care doarme. De aceea, împărţirea de mai sus e corectă şi analiza lor din punct de vedere teologic e pertinentă. Dumnezeu Se apropie de suflet, de om, şi prin vise. Sunt manifestări care aduc bucurie şi linişte omului chiar şi după ce s-a trezit din somn. Ele nu tulbură şi dau dovada unui suflet sănătos, doritor de bine, de pace, de înţelegere…

Visele pot deveni diavoleşti, ne înrobesc, dacă nu le dispreţuim şi căutăm să le dăm un sens.

Dacă visul se repetă, înseamnă că trebuie să-i dăm crezare?

Nu cred că repetiţia e criteriul după care trebuie să dăm crezare unui vis. Dacă te-ai amăgit o dată prin vis, ce te împiedică să te amăgeşti şi-a doua oară, şi-a treia oară, şi-a nu ştiu câta oară? V-am spus, visul bun e cel care determină bucuria, buna-cuviinţă, liniştea...

Dar, de fapt, ce înseamnă să dăm crezare unor vise? Deosebirea viselor nu trebuie să se facă decât cu prudenţă, cu o cercetare atentă şi mai ales întrebând un duhovnic încercat, care are acest dar al deosebirii gândurilor şi duhurilor. Deosebirea, descoperirea tainelor unor vise sunt trepte ale discernământului care trebuie să fie legat, în experienţa ortodoxă, de rugăciune multă, de iubire şi smerenie. Astfel, el devine meşteşug duhovnicesc. Foarte mulţi credincioşi din parohie au apelat la mine pentru a le explica un vis sau pentru a le da un rost unor vise care i-au marcat sau care, poate, s-au repetat. Le-am spus că preotul nu este un tâlcuitor de vise.

Păi ce să-i spun unui credincios care tot visează cireşe noapte de noapte? Căci am avut un astfel de caz. Să-i zic c-o să bea în curând suc de fructe?! Sau poate că o să i se întâmple ceva de bine, sau poate de rău, în curând? I-am spus că e un vis firesc, că nu-i nici vis de la diavol, nici de la Dumnezeu, e un „chip“ al gândurilor sale de peste zi de care nu trebuie să se agaţe prea mult. Astă-noapte a visat cireşe, mâine poate o să viseze zmeură... Astfel de vise pot fi uşor de recunoscut prin varietatea lor. Sunt vise fireşti. Pot deveni însă diavoleşti dacă nu le dispreţuim şi căutăm să le dăm un sens, ne înrobesc şi devin în sine un sens al vieţii noastre, cum, din păcate - simt nevoia să mă repet - o fac cei mai mulţi credincioşi din mediul rural. Caută să dea o noimă unor manifestări prin somn şi-şi ghidează apoi viaţa în funcţie de ele. E important să vină la preot, care poate e cel mai la îndemână, să-l întrebe şi să afle că rostul vieţii nu e altceva decât mântuirea. M-ajută cireşele alea să mă mântuiesc, sau doar mă tulbură?

Dacă vrea cineva cu adevărat să cerceteze subiectul acesta, despre vise, Biserica are un tezaur imens de scrieri ale Sfinţilor Părinţi care au tratat acest subiect. Cuviosul Nichita Stithatul, Sfântul Diadoh al Foticeii, Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Sfântul Simeon Noul Teolog au scris mult despre vise, despre felurile lor, despre amăgirile din vis ş.a.m.d. Pot fi consultate şi tratatele de psihologie sau medicină în acest domeniu şi urmărit unde se termină explicaţia raţională şi unde începe cea supraraţională.

„Să te rogi înainte de culcare, să te împaci peste zi cu cei din jurul tău“

Ce sfătuiţi un om care nu se poate odihni din cauza coşmarurilor? Care ar fi cauza, ce poate face?

Am întâlnit pe cineva care-mi povestea c-a visat nişte grozăvii de n-a văzut sau n-a auzit în viaţa lui. Şi se trezea omul transpirat şi speriat. Aceste năluciri ale minţii îşi găsesc explicaţia în unele aspecte ale vieţii care au rămas neclarificate. Spre exemplu, păcatele nemărturisite îl pot bântui pe om peste ani şi ani. Ele rămân ca o rană netratată, sau tratată incorect şi care recidivează uneori, sau de cele mai multe ori, sub alte forme de manifestare mai grave. Să ştiţi că de când e lumea, păcatele au rămas aceleaşi, doar forma lor de manifestare s-a schimbat. Spovedania este aşadar o soluţie. Rugăciunea ajută enorm. Să te rogi înainte de culcare, să citeşti rugăciuni de mulţumire, de căinţă, să te împaci cu Dumnezeu prin rugăciune. Să te împaci peste zi cu cei din jurul tău, lăsând mereu o vorbă bună, un gând bun. Contează cum te desparţi după o discuţie cu un om, cum îl laşi, împăcat sau tulburat, cu o vorbă bună sau cu una deşartă, contează ce-ai sădit în inima lui, viclenie sau pace. Toate astea se pot contabiliza peste noapte.