Vizită arhierească la biserica „Sfântul Nicolae”, localitatea Bod
Duminică, 24 ianuarie 2016, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Bod.
În Duminica a 31-a după Rusalii, 24 ianuarie 2016, credincioşii din satul Bod, judeţul Braşov, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului în biserica „Sfântul Nicolae” din localitate. Sfânta Liturghie a fost precedată de slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate în ultimii ani la locaşul de cult. Ierarhul a binecuvântat cu apă sfinţită locaşul de cult la exterior şi la interior, după care a condus soborul slujitor la Sfânta Liturghie, în care s-au aflat protopopul de Săcele, Sorin Şerban, parohul Ion Petrescu şi mulţi alţi preoţi de la comunităţile învecinate.
Răspunsurile liturgice au fost date de cvintetul „Anatoly” din Braşov, iar în cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Laurenţiu l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Cătălin-Florin Debu.
Ca semn de preţuire a activităţii pastoral-misionare şi administrative a preotului Ion Petrescu, Mitropolitul Laurenţiu l-a hirotesit sachelar. Adunarea şi Consiliul parohiale, Consiliul local şi Primăria Bod, precum şi mai mulţi binefăcători au primit acte de cinstire din partea Părintelui Mitropolit.
Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3564