Vizită arhierească în Torrejon de Ardoz
Luni, 30 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în vizită la parohia ortodoxă română din Torrejon de Ardoz, Madrid.
Luni, 30 noiembrie 2015, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a asistat la Sfânta Liturghie, în biserica parohiei Sfântul Mace Mucenic Pantelimon, din localitatea Torrejon de Ardoz, Madrid. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a săvârșit Slujba de mulțumire la împlinirea a 25 de ani de căsnicie a părintelui Mihai Cătălin Savu și a doamnei preotese.
La finalul slujbei, ierarhul a ținut un cuvânt explicativ despre încununarea mirilor în Taina Cununiei și despre rolul continuității dragostei jertfelnice între soți.