Într-o zi, un om pe care-l chema Mitică şi era lăcătuş de meserie a stricat toate cuiburile vrăbiuţelor care se aflau în preajma casei sale. Vasilică, fiul unuia dintre vecini, a întrebat-o pe fata lui Mitică:

-Gabriela, de ce tatăl tău e atât de supărat pe bietele păsări?

Fetiţa a răspuns:

-Din ziua în care tata a adus acasă un pahar de aur şi două sfeşnice de argint, în toate dimineţile vrăbiuţele de la noi parcă nu se mai opresc din ciripituri. Tata zice că glasurile lor îi străpung inima!

Vasilică le-a spus acest lucru părinţilor săi, care s-au minunat foarte tare, deoarece în urmă cu aproape un an se furaseră din biserica satului potirul şi două sfeşnice de argint. Făptaşul nu fusese descoperit. Tatăl lui Vasilică i-a anunţat pe oamenii legii despre cele pe care le aflase. Aceştia au început să se intereseze despre Mitică şi au aflat că el cheltuieşte mult mai mult decât câştigă. După ce se întorcea de la oraş, unde mergea cu treabă, cheltuia întotdeauna mulţi bani. În cele din urmă, lăcătuşul Mitică a fost prins la oraş cum vindea unui bijutier bucăţele de aur şi argint pe care le tăiase din potirul şi din sfeşnicele furate din biserică.

După ce a fost dibuit, Mitică a aflat cum s-a dat de gol, iar mânia lui împotriva vrăbiilor a crescut și mai mult.

Atunci, cel care-l arestase i-a spus:

- Nu strigătul vrăbiuţelor te-a dat de gol, ci însuşi glasul conştiinţei tale. Mustrarea lăuntrică a celui vinovat este asemenea unui bici neîmblânzit, care-l urmăreşte pretutindeni: ea este cea care ne vădeşte lăuntric de toate cele pe care le-am făcut în viaţa noastră.

(În căutarea bucuriei. Povestiri pentru copii, părinți și bunici, Editura Sophia, București, 2009, p. 65)