A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

Arhiepiscopia Iaşilor

A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

    • Grup de tineri în fața bisericii
      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

    • Activități ISU cu copiii
      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

    • Copii în biserică
      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

    • Grup de tineri
      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

    • Activități copii
      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

    • Copii în biserică
      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

    • Copii
      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

      A XXI-a ediție a taberei „Dăruind vei dobândi” de la Filioara

În perioada 28-30 iulie, s-a desfășurat cea de-a XXI-a ediție a Taberei de creație Dăruind vei dobândi! din Filioara, județul Neamț. Ca în fiecare an, voluntarii ASCOR Iași coordonați de teologul Grigorie Pîjin au sprijinit activitățile taberei care a avut loc la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sub îndrumarea părintelui prof. Dumitru Irina și a prof. drd. Andrei Irina.

Despre program ne-a relatat organizatorul taberei, Andrei Irina: „Conform tradiției, tinerii participanți, după rugăciunile de dimineață și înviorare, au participat la sesiunile de comunicare și dezvoltare. Tema abordată a fost profundă: Pot fi liber în afara Libertății?, iar în cadrul acestor sesiuni, studenții s-au dedicat să îi învețe pe copii despre importanța cunoașterii și trăirii vieții morale și spirituale solide. În cadrul atelierelor practice de după masa de amiază, copiii au învățat să recunoască cazurile în care o persoană necesită primul ajutor și cum să îl acorde, și-au dezvoltat latura artistică prin cântece folk, interpretarea unor piese de teatru, confecționarea unor metanii, activități referitoare la protecția mediului înconjurător, noțiuni de ecologie prin exemple practice. Anul acesta a fost adăugat un nou atelier, de pregătire teoretică și practică a voluntarilor, în vederea formării și dezvoltării abilităților de comunicare cu tinerii, sub îndrumarea Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, a părintelui protopop Nicolae Axentioi și a părintelui responsabil Adiaconiței.

În cea de-a doua zi s-au continuat atelierele, iar după masa de prânz tinerii participanți au avut parte de o supriză prin intermediul Detașamentului de Pompieri - Târgu Neamț, care le-au oferit o demonstrație practică despre cum să se protejeze în situații de urgență sau incendii. Ziua s-a încheiat cu tradiționalul foc de tabără, în apropierea bisericii, unde s-a cântat, s-au împărtășit povești, învățături și bucuria autentică de a face parte din comunitatea creștină.

Ultima zi de tabără a început cu Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au împărtășit o parte din participanți, urmată de premierea copiilor. După aceste momente de bucurie, a urmat masa de prânz, apoi tradiționalele Jocuri Olimpice. În cadrul acestor întreceri sportive, participanții au trecut prin mai multe probe, iar la final a fost anunțată echipa câștigătoare. Tabăra s-a încheiat cu întâlnirea din biserică, unde s-au împărtășit sentimentele și aprecierile participanților. Astfel, prin această tabără, tinerii și-au întărit convingerea că împreună, ca o mare familie, pot face față provocărilor vieții, pot să crească în credință, în dragoste față de Dumnezeu și de aproapele lor. În acest fel, atelierele, sesiunile de comunicare și invitații speciali au contribuit la formarea și întărirea credinței ortodoxe a tinerilor participanți din parohie și din împrejurimi, ajutându-i să se apropie de Dumnezeu și să trăiască în armonie cu învățăturile Sale. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne țină sănătoși pentru a ne întâlni cu bucurie și în anii viitori.”.

„Pe parcursul celor trei zile, au fost prezenți invitați speciali care au întărit învățăturile transmise de studenți. A avut loc și prezentarea unor cărți: Safta Brâncoveanu, de la principesă la schimonahie, infrACTORI și infrACȚIUN și Repere isagogice în studiul celor 66 de cărți ale Vechiului și Noului Testament. În timpul prezentării, ofițer Petru Nica, autorul primelor două cărți a împărtășit povestiri despre felul în care credința în Dumnezeu și principiile creștine l-au inspirat să caute adevărul și să caute dreptatea pentru victimele și familiile lor. A adus în discuție modul în care s-a confruntat cu provocări și piedici, dar cum a găsit puterea de a merge mai departe, dar și despre libertatea cea adevărată, tema centrală a taberei. A treia carte scrisă chiar de noi, constituie un rezumat explicativ al Sfintei Scripturi, prin care, am dorit să oferim comunității o cale de a se apropia mai mult de credință și de înțelepciunea biblică, prin prezentarea Cărții Sfinte, structurată spre o ușoară înțelegere. Fiecare capitol aduce cu sine un mesaj profund, care să ajute cititorul să descopere sensuri și învățăminte duhovnicești, aplicabile în viața de zi cu zi. Cartea prezentată devine o resursă valoroasă pentru hrana sufletului și pentru întărirea credinței, o lucrare alcătuită cu sârguință și cu dorința sinceră de a transmite mesajele biblice într-un mod accesibil și înțelegător. Ea reprezintă un efort colectiv, inspirat de dragostea pentru Dumnezeu și aproapele, cu speranța că fiecare cititor va fi încurajat să se apropie mai mult de credință și să trăiască în armonie cu învățăturile biblice”, a amintit părintele Dumitru Irina.

„Ne bucurăm că facem parte din cea de-a 21-a ediție a taberei de creație din Filioara, Dăruind vei dobândi. ASCOR-ul a fost tot timpul aici și au creat amintiri copiilor din Filioara și din zona aceasta a Neamțului. Au fost 3 zile pline, în care am îmbinat atât lucrul plăcut - ateliere de creație, foc de tabără, folk, mimă sau activități cu pompierii - cât și lucruri serioase, educative și catehetice, cu copii vorbind mai mult despre libertate, acea libertate pe care toți ne-o dorim, ca tineri adolescenți, dar pe care nu o înțelegem până la capăt. La finalul taberei, tinerii au primit, în funcție de vârstă, o carte care este, într-un fel, rezumatul temei ediției din acest an: cei mici au primit Iannis, cel Nebun pentru Hristos, povestea unui tânăr din Grecia căruia i se descoperă Dumnezeu; cei mari au primit noua apariție a Mitropolitului Antonie de Suroj intitulată Haos. Lege. Libertate, convorbiri a părintelui mitropolit în diferite conferințe și apariții radio, pe tema libertății și a dezordinii. Mulțumim părintelui Irina și Andrei pentru colaborare și nădăjduim să ajungem la cât mai multe ediții și să creăm cât mai multe amintiri la tabăra din Filioara.”, a spus Grigorie Pîjîn, coordonatorul moderatorilor ASCOR Iași. 

„Pentru noi este o bucurie să ne aflăm aici, la Filioara. Suntem în cea de-a 21-a ediție de când se desfășoară și ne leagă tradiția pe care o are parohia din Filioara cu asociația noastră. Generații întregi de studenți au venit aici, au format și s-au format alături de tineri, de copii, de moderatori, de părinți, iar acum, la rândul lor și-au găsit un rost. Este rândul nostru să intrăm în această frumoasă rânduială, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Este important că în satele Moldovei activitățile de formare și informare se desfășoară sub această formă și îi suntem recunoscători părintelui Irina că ne susține și centrului eparhial de la Iași pentru că încurajează toate aceste activități prin formările care s-au organizat, având nădejdea că acestea nu se vor opri doar aici, ci vor continua și în viitor.”, Dan Zăhărescu, moderator.

„Prin participarea la tabăra de creație de la Filioara, copiii și tinerii implicați au descoperit, printr-o experiență concretă de viață, sensurile profunde ale libertății duhovnicești, reflectate în deschiderea către alte persoane. Ospitalitatea caldă a părintelui Dumitru Irina, grija și atenția la detalii a lui Andrei Irina - coordonatorul taberei, disponibilitatea plină de entuziasm a lui Grigorie Pîjîn și a voluntarilor ASCOR Iași, dedicația doamnelor care au pregătit masa copiilor în cele trei zile și generozitatea tuturor celor ce au oferit cele necesare bunei desfășurări a activităților reprezintă,  deopotrivă, acte de dăruire dar și de zidire în tinerele suflete a unei Biserici vii și lucrătoare”.  Diogene Mihăilă, profesor

„De la an la an, tinerii participă în tabăra de la Filioara cu mai mult entuziasm atât față de activitățile recreative, cât mai ales față de activitățile prin care aceștia îl cunosc și se împrietenesc cu Dumnezeu. Tabăra de la Filioara este contextul în care sunt create legături sincere, exact așa cântau tinerii în jurul focului de tabără: De peste două decenii, ASCOR leagă prietenii, iar zecile de ne vedem și anul viitor ne confirmă acest lucru.”, Ioana Oniceanu, moderator.

„Este deja a doua ediție la care particip ca voluntar în tabăra de creație Dăruind vei dobândi!, iar după cum îi spune și numele, nu puteam să nu împart din bucuria mea și altora. Încă de anul trecut am legat prietenii frumoase atât cu participanții, cât și cu ceilalți voluntari,  iar pentru acea îmbrățișare de revedere și bucuria din ochi am zis că merită să vin și anul acesta. La urma urmei, ce e mai frumos decât a le oferi copiilor din timpul și dragostea ta?”, Bianca Nemțan, moderator.

„Numărul mare de participanți și continuitatea de peste 20 de ani a taberei de la Filioara arată bucuria și receptivitatea oamenilor din acele locuri în ceea ce privește dialogul despre ortodoxie și cultivarea valorilor acesteia. La rândul meu, m-am bucurat să particip ca voluntar la Filioara, prin intermediul Caravanei ASCOR! Sper că prin activitatea pe care am susținut-o, am reușit să întețim focul credinței în inimile copiilor și că amintirea caravanei din acest an, 2023, îi va ajuta pe aceștia să răzbată prin valurile vieții, aducându-și aminte că liberi suntem numai în Hristos!”, Cezar Lupu, moderator.

„Gândurile se țintuiesc în fapte! În zilele noastre a fi om doar al cuvântului e zid ușor de destrămat, însă a fi și om al faptelor, zidești frumos sufletul. A participa în tabăra de la Filioara te face mai prezent în devenirea ta, într-o tradiție motivantă de a face binele conștient și în recunoștință. Omul recunoscător sfințește locul, iar cu ajutorul prietenilor ridică ziduri rezistente împotriva intemperiilor provocatoare. Filioara te primește ca pe un fiu și te face, fără să-și propună, să-ți dorești să devii un fiu misionar asemeni Sfinților ocrotitori, Petru și Pavel. Tabăra de la Filioara te călește, cu alți oameni te împrietenește, amintiri sădește și parcă te poartă într-un gând ce te sfințește.”, Florentina Mătrescu, moderator.

„Consider că această tabără a fost o experiență ziditoare atât pentru noi voluntarii, cât și pentru copiii care au participat întrucât, prin îndeplinirea cuvintelor Mântuitorului Lăsați copiii să vină la Mine! s-au legat prietenii trainice și poate că fiecare dintre noi am înmulțit talantul primit de la Dumnezeu.”, Marta Dominte, moderator.

„A șasea ediție în care particip în tabăra, iar a doua ediție de când sunt voluntar în roșu. Ediția de anul acesta a fost una reușită, cu noi ateliere și sesiuni. Am avut și un atelier al meu, cel de folk în care am cântat la chitară. M-am simțit bine în tabăra, implicându-mă la toate activitățile. Sper să ne revedem cu bine la următoarea ediție în 2024.”, Andreea Olan, participant și voluntar.

„Experiența de voluntariat m-a învățat multe despre empatie, responsabilitate și cum să mă adaptez în situații noi și neașteptate. Am învățat să lucrez în echipă și să îmi dedic timpul și energia în slujba celorlalți. Am cunoscut oameni noi cu care am legat  prietenii si am învățat multe lucruri datorită activităților. În final, plecând din tabără, am simțit un mix de tristețe și mulțumire. Tristețe pentru că părăseam acea comunitate frumoasă, dar și mulțumire pentru că știam că am lăsat o amintire plăcută participanților. De asemenea, am învățat că actele mici de bunătate și implicare pot avea un impact semnificativ asupra vieților celor din jur.”, Marina Grozav, participant și voluntar.

Citește despre: