Zeci de elevi consultaţi gratuit oftalmologic la Policlinica "Providenţa"
Medicii atrag atenţia părinţilor că un astfel de control este extrem de important, întrucât elevii nu observă la timp faptul că nu văd bine şi nu se plâng de acest lucru, afecţiunea fiind descoperită mult mai târziu.
Campania „Copilul tău vede bine la tablă?” a Policlinicii "Providenţa" a fost primită cu bucurie de către zeci de părinţi şi elevi. În doar câteva zile de la lansare şi-au anunţat deja participarea la campanie aproape 50 de şcolari.
„Campania este foarte bună, probabil mulţi părinţi sunt oarecum scutiţi şi de aşteptările pe alte holuri ale unor spitale, că am întâmpinat şi noi aşa ceva, şi faptul că este şi gratuit îi scuteşte pe mulţi de partea financiară” - a declarat Gabriela Zaharia, mama unui elev care a beneficiat de campania Policlinicii "Providenţa".
Având scopul de a depista la timp afecţiunile oculare în rândul copiilor cu vârste între 5 şi 18 ani, pachetele oftalmologice oferite gratuit de către Policlinica "Providenţa" includ:
- Acuitate vizuală (măsurători);
- Cicloplegie (picături);
- Cover – uncover şi Hirschberg (teste pentru depistarea strabismului);
- Plan de tratament, dacă este cazul, pentru strabism şi ambliopie anizometropică (nedezvoltarea vederii la un ochi din cauza diferenţei de dioptrii) ;
- Examen fund de ochi (pentru ambii ochi).
Medicii atrag atenţia părinţilor că un astfel de control este extrem de important, întrucât elevii nu observă la timp faptul că nu văd bine şi nu se plâng de acest lucru, afecţiunea fiind descoperită mult mai târziu.
„Fie nu îşi dau seama că ar putea să vadă mai bine, fie sunt cotaţi la şcoală cu rezultate slabe pentru că nu se concentrează la tablă şi ei, de fapt, nu văd. Există copii care văd bine doar cu un singur ochi, celălalt rămâne un ochi slab şi cu cât timpul trece, cu atât este mai greu de tratat acea patologie. În ultima vreme s-a descoperit o creştere a incidenţei, mai ales a miopiilor, se mai numeşte şi generaţia tabletă, tocmai din cauza calculatoarelor, tabletelor, telefoanelor mobile care le suprasolicită vederea imatură şi din cauza aceasta am şi pornit această campanie la şcolari”, a precizat dr. Daniela Cionca, medic specialist oftalmolog la Policlinica Providenţa.
Campania „Copil tău vede bine la tablă?” a fost lansată pe 19 septembrie şi continuă până la data de 30 septembrie. Pentru programări şi informaţii vă rugăm să sunaţi la numerele de telefon 0232/215.940 şi 0729.292.897 sau să veniţi la Policlinica Providenţa din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 10, Bl. B1, Parter (lângă Mitropolia Moldovei şi Bucovinei).
Citește despre: