Zi de aleasă trăire duhovnicească la Oneşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Zi de aleasă trăire duhovnicească la Oneşti

Preoţii şi credincioşii din parohiile oneştene au participat duminică, 23 martie 2014, la o procesiune închinată Sfintei Cruci. Traseul a pornit din oraşul Oneşti şi s-a încheiat la crucea de pe muntele Perchiu.

Duminica a III-a din Postul Mare a fost sărbătorită într-un mod deosebit de preoţii şi credincioşii din Oneşti, care au participat la o frumoasă procesiune dedicată Sfintei Cruci. Organizată pentru cel de-al 14 an consecutiv, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, manifestarea a fost un prilej de cinstire a Sfintei Cruci, acum la jumătatea Postului Mare. „Am avut o zi frumoasă de primăvară, în care ne-am bucurat cu toţii de darurile revărsate de Dumnezeu. Am dorit ca şi anul acesta să menţinem tradiţia urcării pe muntele Perchiu, unde avem aşezată o preafrumoasă cruce, ca să împlinim cuvintele Evangheliei: «Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie». Aşa au făcut cei aproape 1.000 de credincioşi din Oneşti care, după Sfânta Liturghie, au mers la Biserica «Sfântul Nicolae». De aici, împreună cu preoţii din Oneşti, am plecat într-o binecuvântată procesiune spre muntele Perchiu“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Pe parcursul procesiunii, care a durat aproape patru ore, s-au făcut câteva popasuri, în care s-au citit Evanghelii din Patimile Mântuitorului Iisus Hristos de pe Via Dolorosa. „Cu toţii am căutat să ne rugăm, fiecare având în mâna câte o cruce, de la cei mai mici copii până la credincioşi în vârstă de aproape 80 de ani. La poalele crucii de pe muntele Perchiu a fost oficiat Acatistul Sfintei Cruci. Cu toţii am cântat, ne-am rugat, după care am citit Sfânta Evanghelie pentru a ne aminti de tot ce s-a făcut cu Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Vineri a Patimilor. După acestea, s-au rostit câteva cuvinte de folos duhovnicesc. S-a făcut un şir foarte mare, de aproape trei kilometri, din oraş până aproape în vârful muntelui. Totul a şerpuit cu florile frumoase care sunt credincioşii Bisericii noastre Ortodoxe, care bucuroşi au suit dealul anevoios, cu multă râvnă şi respect faţă de crucea Mântuitorului Iisus Hristos. Acolo am realizat cu toţii că nu există nimic care să dai în schimb pentru suflet. A fost o zi pe care o socotim de aleasă trăire duhovnicească, încărcată cu o împlinire din activitatea misionar-pastorală desfăşurată de către Protoieria Oneşti“, a mărturisit pr. protopop Constantin Alupei.