Zi de înaltă trăire duhovnicească pe Valea Oituzului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Zi de înaltă trăire duhovnicească pe Valea Oituzului

Manifestările dedicate Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au continuat ieri pe Valea Oituzului, în Protopopiatul Oneşti.

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit azi pe un podium special amenajat, în apropierea Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" de pe Valea Oituzului. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala "Ierotheos", a Protopopiatului Oneşti, dirijat de pr. Adrian Ţopa. La Sfânta Liturghie oficiată de PS Ioachim Băcăuanul au participat sute de credincioşi de pe Valea Oituzului, din împrejurimi şi din Braşov. Iniţiativa acestui eveniment religios a venit din partea părintelui Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Lăcaşul de închinăciune ocrotit de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena de pe Valea Oituzului este în construcţie, fondurile necesare fiind suportate de de domnul Costică Codreanu, patronul firmei TRANSBUS CODREANU SRL. Biserica are 30 de metri lungime şi 15 matri lăţime, fiind un loc în care călătorii ce trec pe Valea Oituzului se pot opri pentru un popas duhovnicesc. "Cei 100 de preoţi ai Protoieriei Oneşti s-au adunat în rugăciune şi au dedicat acest moment Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Oamenii au fost îndemnaţi cu acest prilej să păstreze comorile şi tezaurul Ortodoxiei, aşa cum le-a găsit Împăratul Constantin în Imperiul Bizantin. A fost o zi de sărbătoare şi de înaltă trăire duhovnicească. Prin slujba de astăzi (n.r. ieri) am dorit să marcăm încheierea manifestărilor dedicate episcopului Melchisedec Ştefănescu, dar şi împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de la Mediolan. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul a amintit de valorile pe care le are Biserica Ortodoxă, atât înainte de câştigarea libertăţii, prin aportul Sfântului Constantin cel Mare, cât şi după obţinerea acestei libertăţi", a relatat pr. protopop Constantin Alupei.