“Zi de încununare a eforturilor” la Balciu

Știri

“Zi de încununare a eforturilor” la Balciu

Înalt Preasfințitul Teofan și PS Calinic Botoșăneanul, alături de un sobor de 40 de preoți și diaconi, au sfințit astăzi biserica parohiei Balciu. Peste 2.000 de oameni au luat parte la acest eveniment duhovnicesc.

Credincioșii din Iași și din alte localități au fost părtași astăzi la marea sărbătoare a parohiei Balciu, prilejuită de sfințirea Bisericii “Sfinții Arhangheli“. Lucrările lăcașului de închinăciune din localitatea Balciu au început după anul 1993, fiind finalizate în ultimii trei ani. În același timp a fost ridicată o casă socială care cuprinde și locuința pentru preotul paroh.

Biserica “Sfinții Arhangheli“ a parohiei Balciu, Protopopiatul Iași 1, a îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare. Cu o zi înainte de serbarea hramului, sfântul lăcaș a fost târnosit de Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Cei doi ierarhi ai Bisericii noastre au fost întâmpinați la intrarea în sat de călăreți îmbrăcați în straie populare și de primarul comunei Miroslava. Soborul de 40 preoți și diaconi, copiii îmbrăcați în costum național și mulțimea de credincioși, în sunetul buciumelor, i-au așteptat pe IPS Teofan și PS Calinic Botoșăneanul în fața lăcașului de închinăciune. În atmosfera rugăciunii a început slujba târnosirii mai întâi la exterior și apoi la interior. Cu acest prilej a fost sfințită și casa socială și cea parohială ridicată sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul. Cei peste 2.000 de oameni veniți la acest eveniment duhovnicesc al parohiei Balciu au avut parte de o vreme frumoasă și călduroasă, astfel încât bucuria participării lor la Sfânta Liturghie, săvârșită pe un podium lângă sfântul lăcaș, a fost deplină. Răspunsurile la strană le-au dat Corul “Nectarios“ al Bisericii “Sfântul Nectarie“ din Iași, dirijat de Ana-Maria Dumitru.

Sfânta Liturghie, izvor al credinței

După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile pericopei învierii fiicei lui Iair. “Avem nevoie de credința cea dreaptă, de nădejde mântuitoare, de curaj, pentru a îndepărta teama și a trezi din amorțeala care de multe ori ne cuprinde. Aceste patru lucruri care izvorăsc din cuvintele lui Hristos rostite în Evanghelia de astăzi pot fi împlinite, trăite în biserică. Izvorul celor patru arme pot fi dobândite din biserică, pentru că acolo este Sfânta Liturghie, acolo este Hristos, izvor al credinței noastre, al nădejdii noastre, al curajului nostru și al trezirii noastre. De aceea se zidesc biserici, de aceea se sfințesc. Oamenii, participând la Sfânta Liturghie, își dau seama că fără credință, fără nădejde, fără îndrăzneala cea către Dumnezeu și fără trezirea din moartea păcatului nu pot avea viață autentică în familie, nici activitate frumoasă la locul de muncă, nici adâncime duhovnicească în mănăstire, nici pace în țară“, a subliniat Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Recunoștință față de ctitorii sfâtului lăcaș

La final, pr. Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iași 1, a amintit istoria zbuciumată prin care a trecut biserica parohiei Balciu, vorbind despre eforturile tuturor celor care după 1993 au contribuit la refacerea sfântului lăcaș. “Ne exprimăm bucuria deosebită pe care am trăit-o astăzi, cu mulțumirile de rigoare pentru toți acei care s-au jertfit și care au pus o cărămidă pentru înălțarea acestui sfânt lăcaș, astfel încât să ajungem în această zi de încununare a eforturilor. La această slujbă au fost prezenți atât preoți din Protopopiatul Iași 1, cât și din Protopopiatul Iași 2, însemnând prin aceasta comuniunea, bucuria, împreuna slujire alături de poporul dredincios“, a spus pr. protopop Constantin Andrei.
“În acest sat, atestat documentar încă din 1446, a existat încă din vechime o viață religioasă. Acest lucru ne încurajează, dar ne și responsabilizează. Sfințirea acestei biserici a fost mult așteptată întrucât au trecut 18 ani de când a început construcția ei. Când se cânta în timpul Sfintei Liturghii «Veșnică pomenire» mă gândeam la cei care nu au reușit să ajungă în această zi a sfințirii“, a afirmat părintele paroh Ionuț Lehaci, care și-a îndreptat gândul de recunoștință față de PS Calinic Botoșăneanul și față de alte persoane care au ajutat la construcția și înfrumusețarea Bisericii “Sfinții Arhangheli“. Înalt Preasfințitul Părinte Teofan a mulțumit în numele Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ctitorilor, binefăcătorilor și enoriașilor pentru că “au îmbogățit Biserica din Moldova cu o nouă scară prin care oamenii pot urca spre împărăția cerurilor“. Părintele paroh Ionuț Lehaci a primit rangul de iconom stavrofor iar persoanelor care au sprijinit lucrările de construcție li s-au oferit diplome de onoare și distincții de vrednicie.


Lucrări la biserica parohiei Balciu în ultimii trei ani

Biserica din Balciu a fost ridicată cu sprijinul enoriașilor din parohie imediat după Revoluție, lucrările fiind coordonate de pr. Mihai Rusu, parohul de la Miroslava. În toamna anului 2006, pr. Ionuț Lehaci fost hirotonit preot de către PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, pe seama fostei filii a parohiei Miroslava. În anul 2007, la Biserica „Sfinții Arhangheli“ au fost demarate ample lucrări de reconsolidare și extindere: sfântul lăcaș a fost înălțat cu doi metri, iar apoi a fost montat un alt acoperiș în stil moldovenesc, s-a tencuit la interior pentru pictarea în tehnica frescă, dar și la exterior, a fost împrejmuit cu un gard din fier, s-a montat o centrală termică cu gaz, s-au achiziționat obiecte liturgice necesare desfășurării slujbelor religioase. În luna noiembrie a anului trecut, la hramul bisericii a fost sfințită casa socială, care cuprinde și două camere pentru familia preotului.
În curtea bisericii s-a ridicat o troiță unde se vor săvârși slujbele religioase de Înviere, Bobotează sau când vor avea loc pomeniri ale eroilor neamului. Pictura în tehnica frescă a fost realizată de Valerică Ababei și Vasile Chihăiței în perioada noiembrie 2009-octombrie 2010. Lucrările au fost supravegheate de PS Calinic Botoșăneanul și de pr. protopop Constantin Andrei. Principalii donatori au fost, pe lângă enoriașii din parohie, regretatul Adolf Gheorghe, Primăria Miroslava și parohia "Sfântul Ierarh Nectarie" din cartierul ieșean Alexandru cel Bun. (Constantin Ciofu)


In memoriam, Adrian Păunescu

După susținerea alocuțiunilor prilejuite de sfințirea Bisericii “Sfinții Arhangheli“, părintele protopop Constantin Andrei a marcar trecerea la cele veșnice a poetului Adrian Păunescu, înmormântat astăzi în Cimitirul Bellu din București, prin citirea unei poezii așternută pe hârtie de marele scriitor pe 12 noiembrie 1997. Pentru frumusețea ei o redăm integral:

În veci ortodocși

De mic, sunt ortodox, ca toți ai mei,
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înțeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinței mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri și n-ar fi dat
credința lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificați,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.
În anii dogmei, mi-am păstrat și eu
în fiece istorică furtună,
credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserică străbună.
Și m-am opus căderii în neant
și celor care dărâmau altare
și clopote-n Ardeal am construit
și calendare pentru fiecare.
Și "Noul Testament de la Bălgrad"
eu l-am crezut aducător de leacuri
și m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.
Și-am fost convins că nici un leninism
credința ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.
Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?
A început la București să crească
un demonism bogat și indecent,
ce-amenință credința strămoșească.
Nevolnicii lovesc pe ortodocși,
îi tot mânjesc și culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolșevism,
îi umplu de lehamite și groază.
E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.
Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei rețete,
noi suntem ortodocși definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.
Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
"Ortodoxia naște comunism!"
Deci, să fugim de ea ca de o boală.
Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanți,
să ne retragem din Ortodoxie.
Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocși,
cu leagăne, cu vieți și cu morminte.
Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.
Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credința însăși în pericol,
îi salutăm pe ceilalți frați creștini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.
Și îi iubim pe toți acești creștini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă și iubesc,
pe credincioșii turlei ortodoxe.
Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromanizează România.
Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzații se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.
Și dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la frați asediul vine,
permite-ne să fim în veci creștini,
ca ortodocși urmându-Te pe Tine.
(Adrian Păunescu)