„Zilele Betleemului Ștefanian” la Borzești

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

„Zilele Betleemului Ștefanian” la Borzești

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit pe 2 iulie Sfânta Liturghie în parohia Borzeşti, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău.

Slujba a fost săvârşită în cadrul primei ediţii a manifestărilor intitulate „Zilele Betleemului Ștefanian”. Ierarhul a fost întâmpinat de dimineaţă de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale şi de soborul slujitorilor. Credincioşii din localitate dar şi din alte părţi ale judeţului au participat la acest eveniment religios deosebit pentru Eparhia Romanului și Bacăului. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul și-a îndreptat atenția în mod deosebit spre tânăra generație, chemată, în contextul timpului zbuciumat pe care îl trăim, să promoveze valorile neamului românesc. "Tinerii au datoria să poarte pe mai departe stindardul sfintei noastre Ortodoxii, a neamului nostru, a valorilor care au structurat identitatea noastră de-a lungul veacurilor”, a remarcat Preasfinția Sa. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ierarhul a mulțumit municipalității oneștene pentru implicarea în organizarea acestui eveniment, felicitându-i pe pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Onești, și pe pr. Petru Cautiș, parohul de la Borzești. Sărbătoarea s-a încheiat cu o serie de recitaluri de poezii și cântece patriotice românești dedicate Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.