Zilele Culturale Constantin Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus
La Mănăstirea „Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus au avut loc, începând cu ziua de 14 august 2015, zilele culturale „Constantin Brâncoveanu”.
Evenimentul, organizat în premieră în comuna din judeţul Braşov, a deschis sărbătoarea hramului de la Mănăstirea „Brâncoveanu”. Manifestările au fost încununate vineri, 14 august, de sfinţirea şi inaugurarea a două monumente din centrul localităţii de la poalele Munţilor Făgăraş, precum şi a mai multor icoane noi de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Răsăriteană.
Slujbele religioase au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, protopopul de Făgăraş II, Ion Tărcuţă şi slujitori ai sfintelor altare de la bisericile parohiale din Sâmbăta de Sus şi satele apropiate.
Mai apoi, au fost inaugurate şi sfinţite bustul Sfântului Constantin Brâncoveanu şi monumentul eroilor din centrul localităţii, fiind prezenţi primarul comunei Sâmbăta de Sus, Vasile Andreaş, autorităţi locale, precum şi numeroşi săteni, mulţi dintre ei înveşmântaţi în straie populare.
Sărbătoarea s-a încheiat cu balada lui Brâncoveanu, interpretată de corul de femei din Sâmbăta de Sus. Din programul Zilelor Culturale desfăşurate în perioada 10-16 august amintim vernisarea expoziţiilor de carte, fotografie şi port popular, filmele documentare şi lecţiile de istorie despre viaţa Sfântului Constantin Brâncoveanu, atelierele de literatură, recitalul de muzică bizantină, precum şi târgul de obiecte şi produse tradiţionale, organizat în zona turistică a comunei făgărăşene.
Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3407