„Ziua Bibliei” la Centrul Eparhial Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

„Ziua Bibliei” la Centrul Eparhial Suceava

Pe 16 noiembrie, la Centrul Eparhial Suceava a fost organizată o întâlnire menită să aducă în prim plan prelegeri referitoare Sfânta Scriptură. Invitații speciali ai serii au fost asist. dr. Hrisostom Ciuciu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași și prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector pentru disciplina religie.

Evenimentul cultural și științific, la care au participat clerici, profesori, tineri și elevi din cuprinsul eparhiei, a făcut parte din evenimentele care au marcat „Ziua Bibliei” în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a fost organizat de Sectorul Cultural, Sectorul Media și Comunicare și Biroul de presă și relații publice, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Întâlnirea a fost moderată de lect. univ. dr. Alexandru Prelipcean, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, și director al Revistei Candela a Eparhiei Sucevei și a debutat cu o rugăciune și cu un cuvânt de bun venit rostit de pr. Constantin Oprea, consilier cultural. Prima prelegere, intitulată „Cercetarea biblică în duhul ortodox – răspunsul neschimbat într-o lume schimbătoare”, a fost susținută de protos. Hrisostom Ciuciu, care a vorbit despre nemăsurata iubire a lui Dumnezeu față de om, despre îndemnul Părintelui Ceresc de a cerceta Evanghelia, vestea cea bună a mântuirii, dar și despre relația dintre Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Scriptură. 

„Metode și instrumente de lectură explicativă și comprehensivă a Sfintei Scripturi” a fost titlul comunicării susținute de prof. Daniela Ceredeev. Au fost aduse în atenție, între altele, proiectele eparhiale desfășurate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, programe care s-au dovedit a fi ziditoare de suflet pentru tinerii și copiii din cuprinsul arhiepiscopiei, precum Biblia călătoare și sfințitoare și Ora de Biblie. Cea de-a doua ediție a Proiectului Ora de Biblie, desfășurată anul acesta pe 13 noiembrie, a reprezentat o lecție unică și impresionantă de citire a Sfintei Scripturi de către aproape 8000 de copii și tineri din 12 județe ale țării, precum și din Republica Moldova. Proiectul, propus și susținut de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a însemnat în fapt citirea întregii Sfinte Scripturi, într-o singură oră, de la 13.00 la 14.00, activitate centrală a zilei. Fiecare grupă înscrisă în program a lecturat câte 4 sau 5 capitole dintre cele 1189 ale cărților biblice, 929 din Vechiul Testament și 260 ale Noului Testament.

În cadrul evenimentului a fost vernisată expoziția itinerantă din Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă „Biblia călătoare și sfințitoare”, scrisoare-fluviu ce cuprinde interpretări ale cuvântului scripturistic, eseuri libere sau structurate, texte reflexive și creative care valorifică mesajul biblic, reprezentări grafice ale valorilor morale cuprinse și transmise de Sfânta Scriptură.

Nu a lipsit dialogul cu publicul, prin sesiunea de întrebări și răspunsuri, prin care a fost lansată invitația de a ne apropia de textul Bibliei în urcușul sufletesc din perioada Postului Nașterii Domnului, fiind astfel subliniată necesitatea descoperirii Sfintei Scripturi în viața de zi cu zi.

Conferința a fost transmisă LIVE pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial.