Ziua Bunicilor, un proiect emblematic pentru cei opt ani de activitate ai Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu”
Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei ortodoxe române „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, Țările de Jos, își exprimă mulțumirea față de recenta depunere a inițiativei legislative privind instituirea, la 9 septembrie, a Zilei Bunicilor.
Ȋn parohia „Sfântul Grigorie Teologul”, Ziua Bunicilor este sărbătorită deja de şapte ani în ziua sau în preajma zilei în care Biserica Ortodoxӑ îi cinsteşte pe Sfinţii Ioachim şi Ana, bunicii dupӑ trup ai Domnului nostru Iisus Hristos. A fost instituitӑ cu binecuvântarea pӑrintelui paroh protopop Ioan Dură, fiind un proiect major al Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu” prin care se aduce cinstire bunicilor din parohie, precum şi bunicilor enoriașilor parohiei.
Prima ediţie a avut loc în 2017, în prezenţa bunicilor din parohia „Sfântul Grigorie Teologul” şi a constat dintr-un program de muzicӑ, poezii şi prezentӑri ale unor amintiri despre bunici. La cea de-a doua ediţie, a fost vernisatӑ o expoziţie de fotografii, reprezentându-i pe bunicii unor enoriași în diferite momente din viaţӑ. Cea de-a treia ediţie a fost dedicatӑ lansӑrii primului volum al cӑrţii „Povestiri despre bunici”, pentru ca un an mai târziu, la cea de-a patra ediţie, să fie lansate cel de-al doilea volum din „Povestiri despre bunici” și albumul de fotografii „Bunici fericiţi”.
Cea de-a cincea ediţie a prilejuit organizarea expoziţiei „Din sufletul şi mâinile bunicilor”, constând din obiecte care au aparţinut bunicilor enoriaşilor parohiei sau obiecte care păstrează, peste timp, amintirea acestora. La cea de-a şasea sa ediţie, Ziua Bunicilor a fost sărbătorită prin expoziţia „Ştergar pentru fotografia bunicilor” care a reunit 20 de ştergare brodate manual sau țesute la război de enoriaşe ale parohiei pentru cinstirea bunicilor acestora. Fiecare ştergar a fost aşezat în jurul fotografiei bunicilor, aducând astfel împreună, peste timp, bunicii și nepoții. În 2023, la cea de-a șaptea ediție, a fost lansat cel de-al treilea volum din „Povestiri despre bunici” şi a fost vernisată expoziția de fotografii „În vacanță cu bunicii”, realizată de elevi ai școlii parohiale.
Ȋn acest an, parohia „Sfântul Grigorie Teologul” şi Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” vor sărbători, în data de 8 septembrie, cea de-a opta ediție a Zilei Bunicilor printr-un amplu eveniment care va avea ca element central expoziția „Înălțarea Sfintei Cruci, înălțarea creștinilor”. Vor fi expuse cruci confecționate de doamnele membre ale asociației, precum şi fotografii ale crucilor de la mormintele bunicilor enoriașilor parohiei, aducându-se astfel cinstire atât Sfintei Cruci, cât şi bunicilor.
Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam, este unica asociație a femeilor ortodoxe române din Ţările de Jos. A fost înfiinţată cu binecuvântarea şi sub coordonarea părintelui Ioan Dură, care este şi președintele onorific al acesteia. Asociația are ca scop cinstirea Doamnei Maria Brâncoveanu şi promovarea modelului de viaţă creştin-ortodoxă şi a valorilor spirituale şi culturale cărora soţia sfântului martir Constantin Brâncoveanu li s-a dedicat.