Ziua Eroilor, sărbătorită în Parohia „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam
De praznicul Înǎlţǎrii Domnului, Parohia ortodoxă română „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam-Rotterdam, Olanda, a sǎrbǎtorit Ziua Eroilor prin sӑvârşirea, de cǎtre pǎrintele paroh Ioan Durǎ, a slujbei de pomenire a celor doi eroi români care odihnesc în cimitirul militar din Leusden. La ceremonie, au participat și reprezentanţi ai Ambasadei României la Haga, care au depus o coroana de flori la mormintele celor doi soldaţi români.
În cuvântul său, pӑrintele Ioan a vorbit despre semnificaţia cinstirii eroilor care şi-au dat viaţa pentru apǎrarea ţǎrii, a neamului românesc și a identitǎţii naţionale, arǎtând cǎ, prin cinstirea celor doi eroi care odihnesc în pǎmânt olandez, sunt cinstiţi toți eroii români de pretutindeni și din toate timpurile.
Elevi ai școlii parohiale au participat la slujba de parastas și au adus propriul omagiu eroilor neamului.
Cei doi soldaţi români care odihnesc în cimitirul militar din Leusden, Constantin Bogian şi Constantin Valache, și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Rӑzboi Mondial, pe frontul de luptă din Germania. În 1945, trupurile neînsuflețite ale celor doi ostași au fost aduse de autoritățile americane la Cimitirul Margreten din Țările de Jos. În 1947, autoritățile olandeze au decis mutarea osemintelor acestora în Cimitirul „Rusthof” din Leusden.
Prima slujbǎ de pomenire a celor doi eroi români a fost sǎvârșitǎ în 1995, de pǎrintele Ioan Dură. De atunci, eroii Constantin Bogian și Constantin Valache sunt pomeniţi la fiecare Sfântǎ Liturghie oficiatǎ în Parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam.
Parohia din Schiedam, cea mai veche parohie ortodoxă română din Ţările de Jos, a împlinit 41 de ani de activitate neîntreruptă prin grija pӑrintelui paroh protopop dr. Ioan Durӑ, al cărei ctitor este.