Ziua Limbii Române, sӑrbӑtoritӑ în Parohia ortodoxӑ română „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam, Ţările de Jos

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale

Ziua Limbii Române, sӑrbӑtoritӑ în Parohia ortodoxӑ română „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam, Ţările de Jos

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită în Parohia ortodoxă română „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam imediat după Sfânta Liturghie, duminică, 1 septembrie, zi care a marcat şi începutul Noului An bisericesc.

Limbii române i-a fost adusă cinstirea cuvenită atât de către şcoala parohială, prin „personalizarea” limbii române sub forma unei expuneri a propriei sale istorii, cât şi de Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei, prin organizarea conferinţei „Laleaua – motiv decorativ în portretistica domnitorului Mihai Viteazul”, susţinută de dr. Alina Nicolaie, membră în Consiliul Asociaţiei.

Îmbrăcată în costum tradiţional românesc, limba română s-a prezentat elevilor şcolii parohiale, le-a vorbit despre originea şi evoluţia sa, despre omagiul pe care i l-au adus, de-a lungul anilor, poeţii şi scriitorii români şi le-a recitat câteva poezii care i-au fost dedicate.

Christina Dură a transmis propriile gânduri şi sentimente despre limba română, prin interpretarea creaţiei personale „Dor de limba mea”.

Părintele Ioan a evidenţiat faptul că „limba română este o limbă sacră, poporul român fiind singurul popor ortodox care foloseşte limba vorbită ca şi limbă de cult” şi a subliniat importanţa învăţării limbii române de către copiii români care trăiesc în diaspora pentru păstrarea legăturii permanente cu rădăcinile româneşti.

La finalul festivităţii, elevilor prezenţi le-au fost oferite rechizite iar celor care au urmat şi absolvit cursurile de limba și literatura română, istoria, geografia României și cele de religie creștin-ortodoxă organizate de şcoala parohială în perioada 2013-2023, le-au fost înmânate Certificate de Studii. 

În parohia „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam, cea mai veche parohie ortodoxă română din Ţările de Jos, prin strădaniile părintelui Ioan, limba română este legătura vie dintre credinţa creştin-ortodoxă şi simţirea românească, fiind un important reper de identitate în rândul enoriașilor şi al familiilor acestora.

De numele parohiei şi de activitatea părintelui paroh se leagă şi editarea primei reviste în limba română din spaţiul olandez, „Mărturie Ortodoxă” (1982-1998), înfiinţarea primei şcoli parohiale în limba română (2011), a primei biblioteci cu cărţi în limba română (2001), a primului muzeu al unei parohii cu descriere în limba română din diaspora din ţările Benelux (2015), a primului Centru Român de Cultură şi Spiritualitate din Ţările de Jos (2024).

În acest an, parohia „Sfântul Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam a împlinit 43 de ani de activitate neîntreruptă prin grija părintelui paroh dr. Ioan Dură, al cărei ctitor şi fondator este. 

Şcoala parohială îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Ȋn acest an, proiectul finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni poartă numele „România din inima mea”.

Citește despre: