Ziua Națională a României, serbată la Iași prin rugăciune și recunoștință față de înfăptuitorii Marii Uniri

Arhiepiscopia Iaşilor

Ziua Națională a României, serbată la Iași prin rugăciune și recunoștință față de înfăptuitorii Marii Uniri

Miercuri, 1 decembrie 2021, de Ziua României, Biserica noastră s-a rugat pentru înfăptuitorii unității naționale din 1918. În această dimineață, în cadrul Sfintei Liturghii, clericii Catedralei Mitropolitane din Iași au oficiat slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor. La final, ieșenii s-au îndreptat spre Piața Palatului Culturii, unde au participat la slujba de Te Deum și la evenimentele dedicate Zilei Naționale.

Potrivit Comunicatului transmis de Patriarhia Română, astăzi, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate a fost oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor. La Catedrala Mitropolitană din Iași, de la primele ore ale dimineții, credincioșii din oraș, cu tricolorul în mâini, au participat la sfintele slujbe oficiate cu prilejul Zilei Naționale. În cadrul Sfintei Liturghii, părinții catedralei au rostit ectenii și rugăciuni pentru sufletele eroilor neamului românesc, care au înfăptuit Marea Unire în anul 1918.

PS Nichifor Botoșăneanul, prezent la manifestările dedicate Zilei Naționale

După săvârșirea Liturghiei de la Catedrală, ieșenii s-au îndreptat spre Piața Palatului Culturii pentru a lua parte la evenimentele religioase și militare organizate cu prilejul Zilei Naționale. În cadrul slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și delegatul Părintelui Mitropolit Teofan, a citit o rugăciune de mulțumire pentru toate binefacerile făcute poporului român și a rostit un cuvânt de binecuvântare:

Marele poet Lucian Blaga considera că prin locul în care ne-am născut suntem legați și de un anumit meridian ceresc, înțelegând prin aceasta o legătură pe care Dumnezeu o pune între om și locul în care s-a născut, legătură care presupune o chemare, un rost și o moștenire. Când părinții lasă o moștenire fiilor săi, aceasta presupune grija, truda și înțelepciunea lor. Moștenirea nu este doar un dar, nu doar o agonisită cu care aceștia pornesc în viață, ci și o responsabilitate asupra moștenirii. Moștenim împreună o țară, cu agonisitele ei, cu înțelesurile ei, cu tradițiile ei, și această moștenire presupune unirea într-un gând, grijă și pricepere a celor ce pe 1 Decembrie, în această zi de prăznuire a neamului omenesc, la Alba Iulia, au putut să împlinească un dor al românilor de a fi una.

Suntem chemați - ca și într-o moștenire părintească - să înțelegem darul acestei moșteniri, pe de o parte să ne bucurăm de ea, pe de altă parte să înțelegem că trebuie să fim responsabili, să continuăm să o adâncim, să o îmbogățim. O moștenire care ne stă înainte purtând în ea chemarea lui Dumnezeu de a fi noi înșine români, de a fi într-o unitate de simțire și de gândire, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Alba Iulia a fost conștiința de neam și înțelesul adânc că Dumnezeu va pecetlui acest dor la românilor.

Suntem chemați să aducem toată agonisita, grija și înțelepciunea noastră în lucrare și rugăciune împreună de a duce mai departe această moștenire, de a o păstra și de a o îmbogăți; de a putea spune, precum odinioară Ștefan cel Mare, că țara aceasta minunată este a noastră, și a urmașilor noștri, și a urmașilor urmașilor noștri. Să ne dăruiască Dumnezeu înțelepciunea ca prin cuvânt, prin gând, prin faptă, să aducem o sporire acestei moșteniri, făcând-o celorlalți mai curată, mai adevărată și mai bogată.          

Manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au continuat cu depunerile de coroane şi jerbe de flori la statuia Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii și cu defilarea militară organizată de Garnizoana Iași, dimpreună cu structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.

S-au împlinit 103 ani de la marele eveniment din Alba Iulia: Marea Unire

Data de 1 Decembrie a fost adoptată ca Zi Națională după căderea regimului comunist în România, în anul 1990, și amintește de rezoluția Marii Adunări de la Alba Iulia, prin care atesta unirea tuturor românilor din Transilvania cu Țara Mamă, România.

Din cauza pandemiei, evenimentele dedicate Zilei Naționale s-au desfășurat în întreaga țară cu respectarea măsurilor de protecție.

Vă invităm să vizionați și: (Video) Ieșenii au sărbătorit astăzi Ziua Națională a României

Citește despre: