Ziua Naţională sărbătorită în localitatea Zmeu
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în parohia „Sf. Dumitrie“ din satul Zmeu, comuna Lungani, a avut loc o manifestare culturală şcolară dedicată Marii Uniri din 1918, organizată de pr. paroh Sergiu Constantin Tudose.
La finalul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea cu Sfintele Taine, elevii au susţinut un program artistic, din care nu a lipsit intonarea imnului României, a Horei Unirii, precum şi a altor cântece patriotice. Momentul a fost întregit de prezentarea unui referat de către elevul de clasa a VIII-a Vlăduţ Ursache, lucrare realizată în colaborare cu tânărul seminarist Andrei Vasiloaia, în care s-a evocat importanţa zilei de 1 Decembrie pentru poporul român, precum şi oamenii marcanţi care au făcut posibilă Marea Unire, printre care s-a remarcat în mod excepţional şi patriarhul Miron Cristea. S-a vorbit în prezentare şi de rolul extraordinar al Bisericii Ortodoxe Române în formarea statului naţional unitar român. La bucuria momentului au participat toţi credincioşii prezenţi la Sf. Liturghie, care au cântat, alături de copii şi de părintele paroh, imnul naţional ce le-a umplut sufletele de adânci şi curate simţăminte patriotice, hrănite şi de cuvântul de învăţătură, în care pr. Sergiu Constantin Tudose a cerut proniei cereşti ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele din Evanghelie să caracterizeze întreaga societate românească.