Ziua Naţională, serbată la Paşcani
Tinerii din Paşcani şi Târgu Frumos au petrecut pe 1 decembrie 2014 într-o atmosferă de lumină, cultură, istorie şi comuniune.
De dimineaţă, programul a început cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Paşcani. Apoi, după un recital de colinde susţinut de tinerii din Asociaţia Tineretul Ortodox Român, a urmat momentul solemn de depunere a coroanelor la monumentul eroilor, alături de oficialităţile locale. În cuvântul rostit, pr. Pavel Postolachi, protopop al Protoieriei Paşcani, a evidenţiat rolul Bisericii în înfăptuirea unirii, dar şi ce a însemnat această schimbare. După acest moment, a urmat un scurt program artistic la sediul Protopopiatului Paşcani, iar la final s-au intonat mai multe cântece patriotice de către tinerii prezenţi. (pr. Dumitru Rusu)