101 ani de la naşterea Mitropolitului Bartolomeu Anania. „Hrăniți speranța cu fapte bune”
„Hrăniți speranța cu fapte bune” este unul dintre îndemnurile Mitropolitului Bartolomeu Anania de la a cărui naştere s-au împlinit vineri 101 ani.
Mitropolitul, teologul, prozatorul, poetul și dramaturgul Bartolomeu Anania (din botez Valeriu) s-a născut în data de 18 martie 1921 în Glâvile, județul Vâlcea.
A studiat la Seminarul „Central” din București în perioada 1933-1941. Și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București și la „Academia Andreiană” din Sibiu, obținând licența în Teologie în anul 1948. În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj.
Până în anul 1958 a îndeplinit mai multe funcții în cadrul administrației patriarhale. Au urmat șase ani de temniță cruntă, în închisoarea de la Aiud, fiind supus așa numitelor activități de reeducare.
În 1966, la doi ani după eliberarea din închisoare, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române.
Zece ani mai târziu se întoarce în țară, unde va îndeplini funcția de director al Institutului Biblic până în 1982, anul în care s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica în totalitate scrisului.
În anul 1993, la 21 ianuarie, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar la 7 februarie, în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu.
În anul 2006, de Buna Vestire, Bartolomeu Anania era instalat Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Ierarhul cărturar a trecut la cele veşnice în 31 ianuarie 2011, fiind înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei mitropolitane din Cluj.
Activitatea literară
A fost ucenicul literar al poetului Tudor Arghezi, unul dintre puţinii scriitori români care au reuşit să ofere limbii noastre un chip poetic cu adevărat nou, după ceea ce-i dăruise deja Eminescu.
Din anul 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1982 a fost distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, din 22 noiembrie 2010 este membru de onoare al Academiei Române.
Istoria Literaturii îl reţine ca poet, dramaturg şi memorialist, iar anii care s-au scurs de la debutul din 1935 şi până astăzi îl prezintă cititorilor nu doar ca un scriitor de talent, ca un estet, dar şi ca un iubitor de sensuri şi semnificaţii adânci.
Pentru aceste motive, el se înscrie în linia celor care, de la Arghezi şi Voiculescu şi până la Ioan Alexandru, au înţeles că poezia şi scrisul în general ţin de revelaţie şi trebuie să slujească nu doar frumosului, ci şi binelui.
Foto: basilica.ro