15 ani de la Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Biserica din Moldova a sărbătorit 15 ani de când moaştele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse la Iaşi.
Programul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva a continuat ieri la Catedrala mitropolitană din Iaşi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Corneliu. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Apostolii“ al preoţilor din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2, dirijat de pr. Mircea Stoleriu. La finalul slujbei, Episcopul Huşilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre modelul de sfinţenie al Sfintei Cuvioase Parascheva. „Sfânta Parascheva a lăsat toate ale acestei lumi şi L-a urmat pe Mântuitorul Hristos, iar numele ei se pomeneşte an de an, generaţie după generaţie. Mântuitorul nostru a răsplătit-o cu cununa veşnică a măririi, iar numele ei cheamă şi adună atât de mulţi oameni care dau mărturie despre credinţa în Domnul Hristos, Cel mort şi înviat“, a spus PS Corneliu, care a continuat să vorbească despre semnificaţiile Evangheliei citite în timpul Sfintei Liturghii, în care s-a făcut referire la întâlnirea Domnului Hristos cu primii ucenici şi apostoli, „pe care i-a chemat să-L urmeze“. „De 2.000 de ani glasul Evangheliei Mântuitorului se adresează fiecăruia dintre noi, chemându-ne să venim să-L vedem şi să-L urmăm. Aşa au făcut sfinţii Lui, apostolii, ucenicul apostolilor, Sfântul Policarp al Smirnei, care L-a slujit pe Hristos din tinereţe până la vârstă înaintată, când a pecetluit credinţa lui cu martiriul sângelui. Aşa a făcut Sfânta Parascheva când a auzit cuvântul Domnului („Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui şi să-Mi urmeze“). Viaţa Sfintei Parascheva a fost una a crucii, dar acum este o viaţă a biruinţei şi a bucuriei nesfârşite“, a explicat PS Corneliu.
„Sfântul Apostol Andrei ne-a pus mirul credinţei pe frunte“
Ziua pomenirii Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi a reprezentat pentru credincioşii parohiei cu hramurile „Sfântul Andrei“ şi „Sfântul Mare Mucenic Mina“, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, un moment deosebit, biserica primind acum 15 ani veşmântul resfinţirii. Evenimentul a avut loc în prezenţa moaştelor Sfântului Apostol Andrei. „Vrednicul de pomenire patriarh Teoctist spunea că Sfântul Apostol Andrei a fost cel care ne-a pus mirul credinţei pe frunte atunci când ne-am născut ca neam. Împlinirea celor 15 ani de când moaştele Sfântului Andrei au fost aduse la Iaşi este un moment de bucurie aparte pentru enoriaşii acestei parohii. Ne bucurăm că Sfântul Apostol Andrei va veni iarăşi în ţara noastră, cu prilejul sărbătorilor Sfântului Dimitrie Basarabov. Prin venirea sa, Sfântul Andrei ne dă un semnal, întrucât mulţi discută despre dialogul ecumenic. Sfântul Apostol Andrei este un model de unitate. Dacă vrem să fim uniţi, trebuie să ne adunăm la picioarele apostolilor“, a amintit pr. paroh Vasile Nechita.